A. Severin: PSD nu e de acord cu numirea lui Cioloş în funcţia de comisar european

A. Severin: PSD nu e de acord cu numirea lui Cioloş în funcţia de comisar european
Partidul Social Democrat nu este de acord cu numirea lui Dacian Cioloş, fost ministru al Agriculturii, pentru funcţia de comisar european, a spus, la Realitatea FM, europarlamentarul Adrian Severin.
"Ministrul Diaconescu a făcut o declaraţie din mandatul primului ministru, în niciun caz din mandatul partidului. Aseară, luni, n.r., Mircea Geoană ne-a precizat că nu în sensul acesta a fost înţelegerea coaliţiei şi că partidul îşi rezervă dreptul de a discuta în continuare chestiunea", a spus Severin.
"Pentru PSD ar fi extrem de greu să voteze în favoarea unui fost ministru liberal şi actual consilier al preşedintelui Băsescu, de numele căruia se leagă blocarea fondurilor europene pe agricultură şi toate problemele pe care rapoartele de ţară privind agricultura le pun în dreptul României", a explicat europarlamentarul.
Ministrul de Externe, Cristian Diaconescu, a declarat, luni, într-un interviu pentru Radio România Actualităţi, că membrii coaliţiei de guvernare au decis să oficializeze candidatura lui Dacian Cioloş pentru portofoliul agriculturii în cadrul viitoarei Comisii Europene, transmite RADOR.
"Astăzi, luni, n.r., am avut o discuţie în cadrul coaliţiei de guvernare pentru că, aşa cum bine cunoaştem, Guvernul este cel care oficializează, cu candidatură, portofoliu şi persoană. Din această discuţie a rezultat că putem formaliza candidatura domnului Dacian Cioloş, fostul ministru al Agriculturii, pentru portofoliul agriculturii", a declarat şeful diplomaţiei la RRA.
Ascultă interviul AICI
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























