A fost descoperită bacteria care este responsabilă de cancerul la colon
25 aug 2009, 16:30 |
Actualizat Miercuri, 26 August 2009 13:28
Science Daily
În urma unor cercetări, oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că bacteria care cauzează diarea poate fi responsabilă şi de cancerul la colon. Cercetătorii de la Universitatea Johns Hopkins din Baltimore, SUA, au demonstrat, într-un studiu pe şoareci, că Bacteroides fragilis (ETBF), bacteria care provoacă apariţia diareii, poate duce la apariţia unor tumori maligne pe colon.
Bacteria colonizează în intestin, neavând impact asupra anumitor țesuturi, însă la persoanele care suferă de diaree, bacteria poate duce la inflamarea colonului, iar apoi la producerea unor excrescenţe cancerigene. Spre deosebire de Helicobacter Pylori, nu se ştie dacă antibioticele standard ar putea eradica Bacteroides fragilis, spun experţii.
Pentru a se depista legătura dintre ETBF şi cancerul la colon, cercetătorii de la Johns Hopkins au făcut o serie de teste pe şoareci. Rezultatele arată că şoarecii infectaţi cu ETBF s-au îmbolnăvit de diaree, dar s-au însănătoşit repede, însă, după o săptămână, a putut fi constatată apariţia unor mici tumori în colonul inflamat, pentru ca, într-o lună, colonul să fie plin de tumori.
"Dacă ceea ce vedem la şoareci se aplică şi la om, (n.r. pe baza infectării cu ETBF) inflamarea cronică deteriorează materialul genetic al celulelor din colon, permiţându-le să crească fără a putea fi controlate. Acest lucru duce la formarea de tumori mult mai rapid şi progresiv decât în cazul în care nu există infecţia cu ETBF", a afirmat doctorul Drew Pardoll, specialist oncolog, de la Universitatea Johns Hopkins.
Impactul patogenilor diareii este răspândit în lumea întreagă. Microbul ETBF se regăseşte la aproximativ 35% dintre copii şi adulţi şi la 40% dintre bolnavii de cancer la colon. Cercetătorii cred că bacteria ETBF ar putea interacţiona cu alte tipuri de bacterii, ducând astfel la formarea cancerului la colon.
Oamenii de știință lucrează acum la câteva vaccinuri şi tratamente care să neutralizeze toxinele patogene care duc la inflamarea ţesuturilor.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





Sorin Oprescu grăbeşte deszăpezirea pentru a...
Elena Udrea apare într-un clip care...
Gropi adânci pe drumurile din România
Țurțuri uriași pe clădiri din Brăila
Automobilul cu soba cu lemne exista si circulă
Jurnal Realitatea Tv Cluj 16.02.2012 ora 20.15








Feedback

