În oraşul ialomiţean Căzăneşti s-au aciuat trei tipuri de romi. Primii veniţi aici sunt Vătrarii, oamenii care au ajuns să fie asimilaţi complet de comunitatea românească. Nu mai vorbesc limba şi la recensământ se declară urmaşi ai lui Traian. Apoi, sunt Căldărarii. Spre deosebire de Vătrari, Căldărarii de aici încă trăiesc în afara statului român. Se întâlnesc cu statul doar la naştere şi la moarte, pentru a fi înmormântaţi în cimitire alături de români. În rest, ei trăiesc după propriile legi.
La Căzăneşti, Căldărarii s-au transformat dintr-o singruă comunitate în două. O singură stradă a devenit zidul dintre două lumi. Pe stânga sunt bogaţii cu palate, pe dreapta, amărâţii din corturi şi bordeie.
În general tot ce lipseşte în partea dreaptă a străzii e din belşug în stânga. Mâncarea, lumina, apa curentă, în toate sunt deosebiţi.
Săracii consumă bunuri industriale, dar bogaţii au învăţat că unicatul e singurul care merită păstrat în casă. Unitatea de măsură pentru săraci e obiectul second hand. Hand-made e pentru bogaţi.
Pe stânga tronează lucrul făcut de mână, dincolo cel de mâna a doua.
Chiar dacă unii nu ştiu boabă de carte, bogaţii au învăţat să răsfoiască revistele glossy şi să citească imaginile. Săracii nu citesc deloc. Pe ambele părţi ale străzii televizorul e la mare cinste în casă. E chiar mai important decât zugrăvitul pereţilor găuriţi.
Săracii îşi montează antene parabolice care expiră odată cu perioada de gratuitate a abonamentului. După această dată, schimbă operatorul de cablu şi iar au televiziune fără bani. De aici vin şi ciorchinii de parabolice de pe case.
Chiar dacă sunt bătuţi net la capitolul case, săracii au ceva net mult mai mare decât bogaţii. Au cea mai întinsă toaletă din lume. În schimb, pe partea stângă a străzii în palate există băi ultramoderne. Au jacuzzi, duşuri cu senzor, dar nu au toaletă. Veceurile bogaţilor sunt construite în curţile lăsate în paragină.
Şi pe o parte şi pe alta a drumului, a planta o floare în curte e la fel de aiurea precum a pescui în cadă. Curtea e doar pentru a-şi ţine mijloacele de locomoţie de care sunt dependenţi şi unii şi alţii.
Săracii sunt cu căruţele cu catâri. Bogaţii, cu maşini cât mai şukare. Fără maşină sau căruţe, romii nu au cum câştiga bani. Bogaţii vorbesc puţin despre multele lucruri pe care le fac pentru a scoate bani. Săracii fac puţine şi vorbesc mult.
Când fiscul a venit să controleze firmele multe ale romilor din partea stângă a străzii, inspectorii au rămas cu gura căscată. Evaziunea fiscală se vedea mai ceva ca palatele din drum.
Niciun rom afacerist nu-şi plătea taxele. Era un altfel de-al lor de a-şi pune poalele în cap în faţa statului. Ţiganii din Căzăneşti ciordesc de la stat dar nu şi de la vecini.
La Poliţia din oraş nu s-a înregistrat niciodată vreun furt sau vreo tâlhărie făcută de un căldărar, fie el bogat sau sărac.
Şi tot un fel al lor de a-şi pune poalele în cap în faţa statului e că nici bogaţii nici săracii nu-şi trimit copilele la şcoală. În comunitatea de romi căldărari din oraşul ialomiţean, fetele sunt ţinute în casă de teamă că-şi vor pierde fecioria printre români. Fetiţele din Căzăneşti sunt promise băieţilor romi la vârsta la care altele încă se joacă cu păpuşile. La 14-15 ani, copilele sunt deja mămici.
Băieţii în schimb au voie să calce pragul şcolii. Săracii îi trimit pentru că aduc acasă alocaţia, cornul şi laptele. Bogaţii le pun în spate ghiozdanul băieţilor din alt motiv: ştiu că fără două-trei clase copii lor nu vor putea lua permisul de conducere. Fără carnet nu vor putea face pe viitor bani, care să-i ţină în partea stângă a străzii din Căzăneşti.
Bani pentru palate, pentru că ţiganii bogaţi îşi măsoară avuţia printre români în funcţie de numărul de etaje în plus.
Între romi nu casa e principala comparaţie ci aurul. Săracii nu prea au metal galben, dar au grijă să şi-l pună în gură, să arate printr-un simplu zâmbet că totuşi nu-s chiar săraci lipiţi pământului.
Bogaţii, chiar dacă au aur cât să plombeze toţi românii din Căzăneşti au început să renunţe la dantura de 24 de karate pentru a nu arăta a ţigani. Între partea stângă a străzii din Căzăneşti şi partea dreaptă există o singură punte solidă: zdravănul dezinteres faţă de tot ce înseamnă stat.
Între statul român şi comunitatea de romi din Căzăneşti nu există nicio legătură. Una este statul român, unde pe romi îi cheamă Ilie, Ionel sau Gina şi alta e comunitatea lor unde îi cheamă Flutur, Dinaur sau Mândra.
Cât despre felul în care trăiesc, statul român nici nu vrea măcar să afle. Pe baza acestei vieţi, unii îşi fac palate, iar alţii trăiesc în colibe. Dacă îi judeci din punctul de vedere al lumii civilizate, viaţa lor e un coşmar. Iar acum, coşmarul este parte a Uniunii Europene.
