Plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului s-a întrunit în şedinţă comună pentru a dezbate şi a vota moţiunea de cenzură iniţiată de PNL şi UDMR, intitulată "Guvernul PD-L - PSD a hotărât: 'Decât muncă fără rost, mai bine puţin şi prost'".
Deputaţii şi senatorii au votat moţiunea moţiunea de cenzură
iniţiată de PNL şi susţunută de UDMR. În dezbaterea care a avut loc în această dimineaţă, liberalii şi reprezentanţii UDMR au anunţat că
vor vota pentru căderea Guvernului Boc, în timp ce democrat-liberalii
şi minorităţile au spus că vor vota împotriva moţiunii. Parlamentarii PDS+PC sunt prezinţi în sală, dar nu votează.
La şedinţă participă premierul Emil Boc şi o parte a Cabinetului Boc.
Moţiunea
de cenzură depusă pe Legea salarizării unitare reprezintă al doilea
demers comun al Opoziţiei de a dărâma Cabinetul Boc. Textul moţiunii de
cenzură depuse pe 17 septembrie a fost citit luni în plenul
Parlamentului, dar în absenţa premierului, singurul membru al
Cabinetului prezent fiind ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul,
deputatul PSD Victor Ponta.
Iniţiatorii
moţiunii de cenzură - PNL şi UDMR - solicită demisia membrilor
Cabinetului Boc şi fac apel la parlamentarii PSD şi PD-L să folosească
"posibilitatea legală, democratică de a tăia nodul gordian al acestei
coaliţii care scârţâie din temelii".
Dacă moţiunea trece, Guvernul cade
Iniţiatorii
moţiunii de cenzură cer demisia membrilor Guvernului, remarcând în
acelaşi timp că numai interesul pentru "ciolanul puterii" i-ar fi făcut
să nu plece de la Palatul Victoria şi susţinând că miniştrii sunt
"prizonierii unei persoane şi ai proiectului său politic: Traian
Băsescu şi cel de-al doilea mandat al său".
"Stimaţi
colegi de la PD-L şi PSD, astăzi aveţi posibilitatea legală, democratică
de a dovedi contrariul: de a tăia nodul gordian al acestei coaliţii
care scârţâie din temelii, aveţi şansa de a vota pentru o moţiune de
cenzură îndreptată împotriva unei salarizări proaste, care scade
veniturile oamenilor şi nu le uniformizează, de a vota împotriva unui
Guvern incompetent care nu-i mai reprezintă pe români. Aveţi şansa de a
abandona tipul de politică conflictuală şi machiavelismul impus de la
Cotroceni, slujirea unui singur om şi a proiectelor sale personale", se
arată în finalul moţiunii de cenzură.
Textul
moţiunii de cenzură a fost semnat de 121 de parlamentari PNL şi UDMR.
Conform Regulamentului Parlamentului, acordarea încrederii Guvernului
şi retragerea încrederii acordate se hotărăsc cu votul majorităţii
deputaţilor şi senatorilor. Astfel, pentru adoptarea moţiunii de
cenzură este nevoie de 236 de voturi, din totalul de 471.
Guvernul
şi-a angajat răspunderea, săptămâna trecută, pe Legea educaţiei, pe
Legea reorganizării unor instituţii şi autorităţi publice şi pe Legea
salarizării unitare.