Ultimele Stiri· 1 min citire

600 de oameni din comuna prahoveană Pietriceaua, izolați din cauza drumurilor impracticabile

600 de oameni din comuna prahoveană Pietriceaua, izolați din cauza drumurilor impracticabile

600 de oameni din comuna prahoveană Pietriceaua, izolați din cauza drumurilor impracticabile

Publicat19 oct. 2009, 15:33
Actualizat20 oct. 2009, 19:02
SursăRealitatea TV

Sute de persoane din comuna prahoveană Pietriceaua se roagă în fiecare zi să fie ferite de boli și de incendii. De mai bine de patru ani, drumul de acces în localitate este impracticabil. Oamenii au uitat de câte ori au cerut o rezolvare, așa că tot ce le-a rămas este să aștepte. Între timp copiii se duc pe jos la școală, iar părinții lor pornesc spre muncă echipați cu cizme de cauciuc.

În Pietriceaua, drumurile de acces sunt distruse din cauza alunecărilor de teren. De mai bine de patru ani, 600 de suflete de aici sunt practic izolate. Localnicii încă speră că vor trăi clipa în care drumurile din sat să fie reparate. Cei mai bătrâni au ajuns să fie prizonieri în propriile case.

"La serviciu mă duc în cizme de cauciuc. Am copil de patru ani și nu l-am dus la grădiniță", a declarat un localnic.

În plus, mai multe case sunt în pericol să se prăbușească, deoarece alunecările de teren le-au afectat fundațiile. Însă autoritățile locale ridică din umeri. "N-au fost bani. Să știți că situația este destul de urâtă la nivelul comunei noastre. N-avem resurse financiare pentru o asemenea lucrare", a explicat primarul Dumitru Comăniță.

Pentru reabilitarea drumurilor de acces în Pietriceaua ar fi nevoie de aproximativ 2,5 milioane de lei.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri