26 de morţi şi peste 100 de răniţi, în urma unui atentat pe ruta trenului Moscova-St. Petersburg
Un tren care circula pe ruta Moscova-Sankt Petersburg a deraiat, vineri seară, în urma unui atentat, soldându-se cu zeci de morţi şi peste 100 de răniţi.
Trenul a fost vizat de un atentat, a spus purtătorul de cuvânt al comisiei de anchetă, Vladimir Markin. Grupul de anchetatori a descoperit şi resturile unui dispozitiv explozibil, a spus comitetul.
Markin a anunţat că "este într-adevăr vorba despre un atentat". "Potrivit unui bilanţ preliminar, 26 de persoane au murit şi peste 100 au fost rănite", a spus comitetul, care nu a exclus agravarea bilanţului.
Deraierea a patru vagoane ale trenului Nevski Express, care asigura legătura dintre Moscova şi Sankt Petersburg, a avut loc la ora locală 21.34 (20.34, ora României), în regiunea Novgorod, din nord-vestul Rusiei, a declarat purtătorul de cuvânt al companiei căilor ferate ruse.
Trenul avea în componenţă 14 vagoane care transportau aproape 600 de pasageri şi 20 de conductori, a anunţat Ministerul rus al Situaţiilor de Urgenţă, citat de ITAR-TASS.
O videoconferinţă a avut loc între preşedintele Dmitri Medvedev şi principalii responsabili ai celulei de criză. Preşedintele a presat forţele de ordine "să facă astfel încât să se evite haosul, pentru că situaţia este dificilă".
Un crater imens ce depăşeşte un metru în diametru a fost descoperit în mijlocul căi ferate, unde a deraiat trenul, conform unei surse din cadrul ministerului rus al situaţiilor de urgenţă, citate de presa rusă.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3477 RON 





O bătrână a fost blocată zece zile în...
Vanghelie i-a cumpărat Oanei Mizil un...
Japonezii strigă TE IUBESC chiar în centrul...
Diaspora strange ajutoare pentru sinistrati
Atac dur al ministrului de Interne la adresa...
Mircea Toader spune că oamenii morţi în ger...








Feedback

