Astăzi se împlinesc 30 de ani de la cel mai grav accident din istoria energiei nucleare. Vorbim despre explozia reactorului nuclear 4 al centralei de la Cernobîl. 56 de oameni au murit imediat sau în lunile ce au urmat. Pentru alte sute de mii destinul s-a schimbat într-o clipă. Peste 300.000 de oameni au fost evacuați din zonele contaminate. 6,6 milioane de oameni au fost expuși radiațiilor. 6.000 de cazuri de cancer tiroidian au fost raportate până în 2005 în special în rândul copiilor și adolescenților.
Ca o ironie a sorții, în 1984 și 1985 reactoarele Centralei Nucleare de la Cernobîl sunt supuse unor teste. Inginerii verifică dacă generatorul turbinei poate produce suficientă energie pentru alimentarea pompelor de răcire. Asta în eventualitatea opririi unui reactor nuclear pentru o scurtă perioadă de timp. Rezultatele experimentelor scot la iveală faptul că voltajul generatorului nu este corespunzător. Se aduc îmbunătățiri sistemului și, în aprilie 1986, inginerii iau decizia de a repeta testul în timpul unor lucrări de mentenanță la reactorul 4.
25 aprilie 1986. Dimineața - Echipajul începe pregătirile. Reactorul urmează să fie setat să funcționeze la 25% din capacitate. Moscova nu dă însă undă verde, iar testele sunt programate după lăsarea nopții.
Ora 23:00. Echipa de la Cernobîl primește aprobarea să reia procedurile de reducere a capacității reactorului.
26 aprilie ora 01:23:04. Începe testul și are loc prima greșeală, potrivit unui raport publicat ulterior. Unul dintre operatori uită că trebuie să reseteze aparatul care reglează capacitatea de funcționare a reactorului. Ca urmare, nivelul de producere a energiei scade dramatic, la doar 1%.
Ca soluție de urgență, inginerii decid ridicarea nivelului de producție treptat. Este momentul în care se produce a doua eroare - sunt îndepărtate simultan prea multe tije de control, lucru care poate fi făcut doar cu respectarea unor reguli stricte de siguranță. Puterea crește însă la doar o treime din minimul necesar continuării experimentului. Ulterior, acestea sunt reintroduse în reactor simultan, procedură care determină o creștere puternică a nivelului energetic.
26 aprilie 1986, ora 01 și 23 de minute și 58 de secunde. Reactorul scapă de sub control și se produce o explozie violentă. Acoperișul reactorului, greu de o mie de tone, este aruncat în aer. Învelișul de grafit ia foc și 190 de tone de substanțe radioactive ajung la peste 1.000 de metri în atmosferă și sunt purtate de curenții de aer pe distanțe imense.
Norul de precipitații radioactive s-a îndreptat inițial spre vestul Europei: a traversat Ucraina, Belarus, Rusia, ajungând până în peninsula Scandinavă, Polonia, Cehoslovacia, Austria și sudul Germaniei.
Suprafețe mari din Ucraina, Belarus și Rusia sunt puternic contaminate. Conform datelor oficiale, aproximativ 60% din precipitațiile radioactive cad în Belarus.
Puțini au fost cei care au știut ce s-a întâmplat. Secretomania regimului sovietic a făcut ca pericolul imediat să nu fie cunoscut de populație.
27 aprilie. La mai bine de 24 de ore de la dezastru, Moscova raportează un incident minor și respinge ajutorul internațional. Între timp, potrivit specialiștilor, reactorul de la Cernobîl continuă să emită radiații ucigașe. Vorbim de echivalentul a 100 de bombe de la Hiroshima și Nasgasaki.
Abia la 36 de ore de la dezastru încep evacuările în Pripiat, localitate cu 50 de mii de locuitori, situată la un kilometru și jumătate de centrală.
Între-timp, norul radioactiv traversează Europa Centrală și ajunge deasupra Ungariei, pe 29 aprilie. De aici pornește spre sudul continentului și traversează România, Grecia, Bulgaria și Turcia.
Rușii continuă să tacă. Suedia trage însă un semnal de alarmă. Specialiștii de aici observă o concentrație peste limită de substanțe radioactive și informează autoritățile din mai multe state europene.
În România, oficialii comuniști sunt preocupați de sărbătorile legate de 1 mai. Așa că primele decizii se iau abia pe 28 aprilie. Este măsurat nivelul de radiații din atmosferă și raportat mai departe conducerii. Informațiile care ajung la populație sunt puține.
Abia la 5 zile de la explozia reactorului, Uniunea Sovietică admite gravitatea situației. Până pe 5 mai, aproximativ 130.000 de oameni din 76 de localități sunt siliți să plece definitiv din casele lor. Teritoriul evacuat, pe o rază de 30 de kilometri în jurul centralei, e declarat zonă de excludere. Accesul în perimetru e interzis și astăzi.
Raportul Forului Cernobîl din anul 2005, condus de Agenția Internațională pentru Energie Atomică și Organizația Mondială a Sănătății, a atribuit 56 de decese direct accidentului de la Cernobîl și a estimat că mai mult de 9.000 de oameni dintre cei aproximativ 6.6 milioane expuși radiațiilor pot muri din cauza unei forme de cancer. Același raport semnalează și 6.000 de cazuri de cancer tiroidian, raportate până în 2005 în special în rândul copiilor și adolescenților.
În 2000, Ucraina a închis definitiv centrala, dupa 14 ani de la catastrofa nucleară.
