28 de migranți au fost prinși în noaptea de joi spre vineri în timp ce încercau să intre ilegal în România, pe jos, din Serbia. De asemenea, un cetățean sârb, posibil călăuza acestora, a fost reținut.
Cei 28 de migranți, 27 de origine siriană și un irakian, au fost observați de operatorul Sistemului Optronic de Supraveghere Attica (cu termoviziune) din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Lunga, în jurul orei 00:45. Grupul intenționa să intre ilegal în România, pe jos, din Serbia.
Oamenii legii au intervenit imediat, migranții fiind preluați și transportați la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Lunga. Între ei se află și doi copii în vârstă de 10 luni, respectiv 3 ani.
Câteva ore mai târziu, continuând verificările în zonă, polițiștii de frontieră au observat un alt bărbat care se îndrepta spre frontiera cu Serbia, pe același traseu urmat de grupul de migranți. Acesta a fost somat de polițiști, dar pentru că nu s-a oprit, oamenii legii au tras un foc de avertisment în plan vertical.
Ulterior, bărbatul a fost reținut, în urma audierilor stabilindu-se că acesta este cetățean sârb și ar fi fost călăuza celor 28 de migranți.
Cercetările continuă în acest caz.