Liderii separatiști catalani au încercat fără succes de mai mulți ani să smulgă un acord din partea Madridului pentru a organiza un referendum de autodeterminare, cum a fost cel din Scoția care s-a pronunțat în 2014 pentru rămânerea în Regatul Unit.
Ei și-au schimbat tactica după ce au câștigat majoritatea absolută în parlamentul regional, în septembrie 2015, și au optat pentru secesiune.
Ei intenționează să pună bazele administrației unui viitor stat independent, să adopte legi pentru a se desprinde de Spania și să convoace "adunări constituante" pentru a redacta viitoare constituție a Cataloniei.
Planul a derapat însă în iunie când guvernul de coaliție, condus de Carles Puigdemont, a pierdut sprijinul micului partid anticapitalist CUP, cel mai radical dintre separatiști, și majoritatea în parlament.
În ultimele săptămâni, Carles Puigdemont și CUP și-au apropiat punctele de vedere. Formațiunea radicală s-a angajat să îl susțină atunci când se va pune problema unui vot de încredere, pe 28 septembrie, dar cere organizarea unui referendum în 2017 pentru a proclama independența imediat după, un proiect foarte diferit de al celorlalți separatiști.
Divizată, mișcarea ar putea primi un nou impuls dacă, așa cum totul dă de înțeles, justiția spaniolă îi va deschide proces penal președintei parlamentului catalan, Carme Forcadell, pentru că a permis adoptarea unei "foi de drum" separatiste în ciuda avertismentelor Tribunalului Constituțional.
Popularul primar al Barcelonei, Ada Colau, care rămâne voit ambiguă în chestiunea independenței, s-a alăturat manifestanților la Barcelona, la fel ca și liderii partidului stângii radicale Podemos. Acesta este singurul partid național spaniol care acceptă un referendum privind autodeterminarea, pronunțându-se însă împotriva independenței.
Ada Colau a denunțat "imobilitatea cronică" a guvernului actual condus de Mariano Rajoy la Madrid, care a refuzat orice concesiune pentru a tempera febra separatistă din Catalonia.
Iar la orizont nu se întrevede nicio schimbare rapidă, ținând cont de incapacitatea partidelor naționale de a forma un nou guvern după două alegeri legislative neconcludente.
