Dacă ar fi pus să aleagă, Dumitru ar începe relaxarea fiscală cu reducerea CAS și a TVA.
"Aș renunța la reducerea cotei unice, pentru că nu avem spațiu de manevră în această direcție, cota de 16% fiind a treia cea mai mică din Europa", a explicat șeful Consiliului Fiscal.
În ceea ce privește punctul slab al propunerilor, din draftul Codului Fiscal, Ionuț Dumitru a punctat "sustenabilitatea lor din perspectiva constrangerilor bugetare".
"Am putea asista la o creștere a datoriei publice la peste 40% din PIB, nivel peste care analizele arată că ajungem într-o zonă în care avem vulnerabilități foarte mari. Nivelul de 60% din PIB al datoriei publice , conform criteriilor Maastricht, nu reprezintă un reper pentru România, dat fiind nivelul de dezvoltare al sectorului financiar și al economiei în ansamblu. Dacă luăm în calcul doar impactul reducerii de TVA, acesta este de aproape 1,5% din PIB, ceea ce ar însemna o apropiere sau chiar o depășire a pragului de 3% de deficit bugetar și reintrarea României, în procedura de deficit excesiv. Ajustările care s-au produs la nivelul bugetului, începând cu 2010, au fost foarte dureroase și ar fi păcat și foarte costisitor ca ele să fie reversate", a declarat Ionuț Dumitru.
În opinia șefului Consiliului Fiscal, măsurile de combatere a evaziunii fiscale trebuie să fie pe agenda CSAT.
"Cred că evaziunea fiscală are deja o dimensiune care atinge siguranța națională. Discutăm de evaziune de aproape 50% din obligațiile teoretice de plată a TVA, cea mai mare la scară europeană. În același timp, avem printre cele mai mici venituri bugetare din Europa și, în consecință, printre cele mai mici cheltuieli cu Educația și Sănătatea. Acestea reprezintă domenii cu impact major asupra unei națiuni. În acest context, măsurile de combatere a evaziunii fiscale trebuie să fie pe agenda CSAT", a mai explicat Ionuț Dumitru.
Mai multe pe HotNews.ro.