15 trenuri au fost blocate în gările din Azuga, Buşteni şi Sinaia
Circulaţie feroviară dată peste cap pe Valea Prahovei. Două trenuri au fost anulate şi alte 15 au staţionat peste patru ore în gările Azuga, Sinaia şi Buşteni. Un fir de contact al unui marfar s-a rupt şi trenul a rămas pe şine între Valea Lungă şi Comarnic.
Reprezentanţii CFR au informat călătorii despre defecţiune la câteva ore după ce s-a produs. Probleme au fost şi în gara din Braşov.
Mai multe trenuri care ar fi trebuit să
ajungă în Gara Braşov din Bucureşti au avut
întârzieri de până la patru ore, iar alte două trenuri Braşov - Predeal au
fost anulate.
''A avut loc un accident în legătură cu un cablu. Primele perturbări s-au
înregistrat la Sinaia, dar s-au propagat până în Gara de Nord unde
acele trenuri ar fi trebuit să ajungă la anumite ore'', a precizat ministrul Transporturilor, Radu Berceanu.
Mulţi dintre pasageri şi-au pierdut răbdarea stând în tren şi au plecat spre microbuze. Întârzierile pe care le-au avut trenurile de pe ruta Braşov au ajuns şi până la 100 de minute.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





Elena Udrea apare într-un clip care...
Gropi adânci pe drumurile din România
Țurțuri uriași pe clădiri din Brăila
Automobilul cu soba cu lemne exista si circulă
Jurnal Realitatea Tv Cluj 16.02.2012 ora 20.15
Surprins în timp ce se uita în decolteul...








Feedback

