Deşi iniţial au fost anunţate doar două zboruri pe săptămână, s-a luat decizia să se efectueze trei, inclusiv şi în ziua de joi, 'ca urmare a interesului crescând manifestat pentru această destinaţie', informează Agerpres.
'Similar condiţiilor de desfăşurare anunţate anterior, şi acest zbor va fi efectuat cu aeronave Airbus A320, cu 180 de locuri, durata călătoriei este de 2 ore şi 10 minute, cu plecare din Sibiu la ora 22.20 în perioada de vară. Biletele pentru cel de-al treilea zbor Sibiu - Londra (Luton) sunt deja disponibile şi pot fi rezervate pe wizzair.com.', se arată în comunicatul remis AGERPRES.
Wizz Air a înregistrat, în România, în 2013, o creştere cu 15% a numărului de pasageri, la 3,2 milioane, de la 2,7 milioane anul trecut, potrivit vicepreşedintelui executiv al companiei, John Stephenson.
Wizz Air este cea mai mare companie low-fare din Europa Centrală şi de Est şi operează o flotă de 45 de aeronave Airbus A320 de la 19 baze, peste 300 de rute făcând legătură cu 90 de destinaţii din 35 de ţări.