13 morţi şi 100 de răniţi în confruntări interpalestiniene

13 morţi şi 100 de răniţi în confruntări interpalestiniene
Cel puţin 13 oameni şi-au pierdut viaţa, iar 100 au fost răniţi în Fâşia Gaza, în confruntările dintre forţele de ordine loiale organizaţiei radicale Hamas şi militanţii islamişti. Ciocnirile au avut loc la Rafah, în sudul regiunii, unde se află sediul grupării palestiniene "Soldaţii partizani ai lui Allah", care are legături cu al-Qaida.
Violenţele au izbucnit în momentul în care poliţiştii au luat cu asalt o moschee unde se afla liderul grupării islamiste. Militanţii au proclamat crearea unui "emirat islamic al Ierusalimului", sfidând autorităţile Hamas. Ei au deschis focul asupra poliţiştilor.
Hamas, care deţine controlul asupra Fâşiei Gaza, a scos gruparea islamistă în afara legii. "Soldaţii partizani ai lui Allah" i-au ameninţat pe proprietarii de Internet Cafe din Fâşia Gaza că le vor incendia localurile. Militanţii doresc aplicarea strictă a codului islamic şi îi acuză pe membrii Hamas că sunt prea liberali în materie de moravuri.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























