Ziua sentinței. Dan Voiculescu află pe patul de spital dacă e eliberat cu 7 ani mai devreme

Judecătorii de la Tribunalul București urmează să se pronunțe marți, 18 iulie, în privința eliberării condiționate a omului de afaceri Dan Voiculescu, patronul Antena Group, după ce instanța a rămas în pronunțare în urmă cu o săptămână. Dacă se va păstra verdictul favorabil din prima instanță, Dan Voiculescu ar rămâne cu o executare efectivă de 3 ani din pedeapsa totală de 10 ani de închisoare.

Magistraţii Tribunalului Bucureşti au amânat pentru data de 18 iulie verdictul în cazul eliberării condiționate a lui Dan Voiculescu, condamnat la zece ani de închisoare în dosarul ICA. Hotărârea urmează să fie definitivă.

Dan Voiculescu a fost internat de urgență, vineri seară, la Spitatul Universitar din București. Conform surselor judiciare, acesta ar fi fost preluat în stare gravă de către medici după ce a suferit o ocluzie intestinală.

Voiculescu execută din 8 august 2014 pedeapsa de zece ani de închisoare primită în dosarul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare. În dosarul "ICA" au mai fost condamnaţi fostul director al institutului, Gheorghe Mencinicopschi, la opt ani de închisoare, fostul director al ADS Corneliu Popa, tot la opt ani de închisoare şi fostul ministru al Comunicaţiilor Sorin Pantiş la şapte ani de închisoare. Gheorghe Mencinicopschi a fost eliberat condiţionat în 26 septembrie, după ce a executat doi ani din pedeapsa.

După ce a fost încarcerat, Dan Voiculescu a scris, în mai puţin de un an şi jumătate, unusprezece cărţi.

Instanța a aprobat pe data de 8 iunie cererea de eliberare condiționată a lui Dan Voiculescu, însă procurorii au făcut contestație.

Dan Voiculescu a făcut curăţenie după gratii şi a participat la activităţi religioase şi sportive. Mai mult, fostul parlamentar nu a fost niciodată sancţionat disciplinar şi pentru purtarea bună a fost recompensat cu pachete şi vizite. Acestea sunt motivele pentru care Voiculescu cere eliberarea condiţionată, după ce a executat mai puţin de trei ani din pedeapsa de 10 ani de închisoare la care a fost condamnat în dosarul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare.

Judecătorii arată că până la 24 mai, Dan Voiculescu a executat în total 1.408 zile din cele 3.653 (10 ani) pe care le avea de executat în dosarul ICA, depăşind limita minimă de 1.217 zile care reprezintă o treime din durata pedepsei. Dintre cele 1.408 zile, 387 se consideră executate în urma muncii prestate şi în urma redactării de lucrări ştiinţifice.

De asemenea, judecătorii vorbesc despre "stăruinţă în muncă", atât prin participarea la curăţenie, cât şi prin scrierea a 11 lucrări ştiinţifice.

Mai mult, judecătorii spun că Voiculescu nu a fost sancţionat disciplinar niciodată, având un "comportament exemplar, adecvat normelor instituţionale" şi a participat constant la activităţi educaţionale, primind mai multe recompense.

Articole recomandate


Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?