Iohannis:"Actele ostile din Marea Neagră ne obligă să depășim sincopele achizițiilor militare "

 

Chiar la această oră a început cel mai mare spectacol de la Malul Mării: Ziua Marinei. Ca în fiecare an, mii de marinari militari, români şi străini, zeci de nave, aeronave și ambarcațiuni defilează în faţa a mii de oameni. Realitatea TV transmite în direct evenimentul de la malul Marii Negre. Președintele Klaus Iohannis a participat la festivitățile de Ziua Marinei, de la Constanța. Președintele a explicat că Marea Neagră este un punct strategic pentru Uniunea Europeană, dar și pentru NATO.

An de an, la 15 august, odată cu sărbătoarea creştină a Adormirii Maicii Domnului, ocrotitoarea marinarilor de pretutindeni, este celebrată şi Ziua Marinei Române, sărbătoare civilă şi militară instituită prin Legea nr. 382 din 28 septembrie 2004.

Potrivit prezentei legi, Ziua Marinei Române este marcată de autorităţile publice şi de celelalte instituţii ale statului, prin organizarea unor programe şi manifestări cu caracter evocator, în spiritul tradiţiilor poporului român, precum şi prin ceremonii militare şi religioase organizate de Ministerul Apărării Naţionale şi de Ministerul Administraţiei şi Internelor.

Ziua Marinei Române a fost consacrată ca sărbătoare a marinarilor români la 15 august 1902, fiind strâns legată de sărbătoarea religioasă a Sfintei Maria, ocrotitoarea marinarilor de pretutindeni, notează site-ul www.navy.ro. La acea dată, evenimentul a fost marcat în Portul Constanţa, la bordul Crucişătorului ''Elisabeta'', printr-un Te-Deum oficiat în prezenţa ministrului de război, Dimitrie A. Sturdza, urmat de serbarea marinărească propriu-zisă. De atunci, manifestările au crescut în amploare de la an la an. În anul 1912, manifestarea a fost pusă sub Înaltul Patronaj al Majestăţii Sale Regina Elisabeta, iar la 15 august 1936, în cadrul serbărilor a fost botezat primul submarin românesc, ''Delfinul''.

În 1945, această zi festivă a fost marcată şi la Bucureşti, unde s-a bucurat de prezenţa membrilor Comisiei Aliate de Control, care au participat la deschiderea expoziţiei Marinei în localul Subsecretariatului de Stat al Marinei din Bucureşti, dar şi la manifestările organizate pe Lacul Herăstrău, unde, după oficierea unei slujbe religioase, s-au arborat drapelele României şi ale Naţiunilor Unite.

 În perioada 1949-1953, Ziua Marinei a însemnat, de fapt, marcarea Zilei Flotei URSS, în ultima duminică din luna iulie, diminuarea ceremonialului, ca semnificaţie, fiind determinată de intenţia conducerii de atunci de a schimba data sărbătorii. Conform Decretului Prezidiului Marii Adunări Naţionale nr. 309 din 29 august 1953, începând cu anul 1954, s-a celebrat Ziua Marinei Militare a Republicii Populare Române în prima duminică a lunii august. Decretul nr. 309/1953 a fost abrogat prin Decretul nr. 203/1960, care stipula sărbătorirea Zilei Marinei Republicii Populare Române, ca sărbătoare militară şi populară, tot în prima duminică a lunii august.

După 1990, s-a reluat tradiţia sărbătoririi Marinei Române la 15 august, odată cu sărbătoarea Sfintei Maria - Praznicul Adormirii Maicii Domnului, Ziua Marinei Române fiind instituită prin Legea nr. 382 din 28 septembrie 2004. Astfel, prin intrarea în vigoare a acestei legi, s-a abrogat Decretul Marii Adunări Naţionale nr. 203/1960. În anul 2009, această zi a fost declarată sărbătoare naţională.

Cu prilejul acestei zile, au loc manifestări atât la Constanţa, cât şi în celelalte oraşe-port maritime şi fluviale. Amploarea sărbătorii Zilei Marinei a crescut an de an, festivităţile constând în: salve de tun, ridicarea marelui pavoaz, cuvântul Comandantului Marinei sau a reprezentantului acestuia, intonarea imnului naţional, aruncarea unei ancore de flori în apă, în amintirea eroilor marinari, jocuri sportive marinăreşti, concursuri cu ambarcaţiuni sau focuri de artificii. Odată cu aderarea României la Alianţa Nord-Atlantică, Ziua Marinei Române este onorată de prezenţa navelor străine aliate sau partenere, care participă activ la această sărbătoare.

În 2018, anul Centenarului Marii Uniri, manifestările prilejuite de această zi au fost organizate de Forţele Navale Române, în premieră, în şapte oraşe din ţară, începând cu 5 august, la Galaţi, cel mai mare port fluvial şi maritim al României, şi continuând la Constanţa, Mangalia, Tulcea, Brăila, Bucureşti şi Cernavodă, până la 15 august 2018, când a avut loc, la Constanţa, cel mai mare spectacol naval din România, notează site-ul oficial al Forţelor Navale Române, www.navy.ro.

În ceea ce priveşte manifestările organizate la Tulcea, spre deosebire de anii anteriori, atunci când pe Dunăre defilau doar nave ale instituţiilor publice, în paradă a fost inclusă şi o navă refăcută de cercetători germani după o ambarcaţiune romană de patrulare a Dunării din secolul I. Este vorba de vasul roman botezat Fridericiana Alexandrina Navis (FAN), reconstruit în cadrul unui proiect finanţat în 2017 de Universitatea Nurnberg, cu prilejul împlinirii a 275 de ani de activitate şi care respectă toate detaliile unei bărci utilizate pentru patrulare pe Dunăre în secolul I, atunci când a fost datată.

Anul acesta, Forţele Navale Române organizează, la 14 şi 15 august, la Constanţa, Mangalia, Tulcea, precum şi în Bucureşti, o serie de activităţi dedicate Zilei Marinei Române, potrivit unui comunicat de presă transmis de Ministerul Apărării Naţionale (MApN).

Discursul președintelui

Președintele Klaus Iohannis a participat la festivitățile de Ziua Marinei, de la Constanța. Președintele a explicat că Marea Neagră este un punct strategic pentru Uniunea Europeană, dar și pentru NATO.

”Îmi face plăcere să fiu și în acest an împreună cu dumneavoastră, pentru a sărbători «Ziua Marinei Române», în sfânta zi a Adormirii Maicii Domnului.

Mă bucur să văd aici, la Constanța, români veniți din toată țara, pentru a fi alături de marinarii militari și civili care ne reprezintă cu cinste și onoare pe mările și oceanele planetei.

Marea Neagră și întreaga sa regiune au o importanță strategică deosebită nu numai pentru țara noastră, dar și pentru întregul spațiu euroatlantic.

Securitatea acestei zone, marcate de provocări complexe și în continuă schimbare, este vitală în asigurarea securității noastre, a tuturor.

Pentru descurajarea actelor ostile în regiunea Mării Negre avem nevoie, în continuare, de o abordare cuprinzătoare, coerentă și coordonată, la toate nivelurile, inclusiv politic, abordare care să acopere, pe lângă domeniul militar, și aspecte privind domeniile economic, transport, energie, mediu și, foarte important, reziliența societății.

Zona Mării Negre este o regiune cu valențe geostrategice atât pentru Alianța Nord-Atlantică, cât și pentru Uniunea Europeană. Ca stat membru al acestor două organizații, România face parte dintr-un spațiu comun de securitate și apărare.

Doamnelor și domnilor,

La finalul Summitului informal de la Sibiu, pe care l-am găzduit anul acesta pe 9 mai, chiar de Ziua Europei, noi, liderii europeni, ne-am angajat să apărăm «o singură Europă – de la est la vest și de la nord la sud».

Acesta este de fapt și principiul consacrat de NATO - «toți pentru unul și unul pentru toți», care ne oferă garanția că suntem protejați și apărați.

După cum bine știți, România a deținut anul acesta Președinția Consiliului Uniunii Europene, iar una dintre prioritățile mandatului nostru a fost promovarea consolidării capacităților de apărare și securitate ale Uniunii, în strânsă conexiune cu procesele similare din cadrul NATO.

Un alt obiectiv asumat al Președinției țării noastre l-a constituit reafirmarea importanței Mării Negre pe agenda Uniunii Europene.

Doamnelor și domnilor,

Asigurarea securității și apărării naționale, care garantează siguranța fiecărui român, nu se poate realiza fără o bună înzestrare și modernizare a Armatei și fără perfecționarea continuă a militarilor noștri.

Tocmai de aceea, încă de la începutul mandatului meu, am inițiat Acordul politic național pentru creșterea finanțării pentru apărare, prin care se alocă anual acestui domeniu 2% din PIB.

Dimensiunea maritimă reprezintă un element esențial și, din această perspectivă, accentul va fi pus pe componenta navală și pe cea de apărare aeriană și antirachetă.

Au fost făcuți pași importanți în această direcție, dar încă nu sunt suficienți. Trebuie să acționăm mult mai rapid, pentru a depăși sincopele și inconsecvențele din procedurile de achiziție a dotărilor atât de necesare misiunilor în care suntem angajați.

Anul viitor se vor împlini 160 de ani de la înființarea Forțelor Navale Române. Aș dori ca această aniversare să vă găsească angrenați în plin proces de modernizare și echipare, pregătiți să faceți față provocărilor tot mai diversificate din zonele în care vă veți desfășura activitatea.

Dragi marinari,

Încă de la începutul acestui an ați fost implicați în misiuni complexe pe Marea Neagră și pe Marea Mediterană, în marșuri de instrucție, în exerciții multinaționale de anvergură.

Reamintesc exercițiile «Sea Shield 19», cel mai mare exercițiu NATO din apele teritoriale ale României şi din cele internaţionale ale Mării Negre și «Saber Guardian 19», un alt exercițiu impresionant prin numărul participanților, prin locurile și durata desfășurării.

Apreciez contribuția dumneavoastră la îndeplinirea angajamentelor asumate de România față de aliați în ceea ce privește asigurarea securității statelor membre NATO pe flancul estic, prin integrarea Fregatei «Regele Ferdinand» în gruparea navală permanentă «Standing NATO Maritime Group», în cursul lunii iulie 2019.

Vă felicit pentru profesionalismul și tăria de caracter pe care le-ați demonstrat, pentru nivelul de interoperabilitate al Forțelor Navale Române cu NATO, precum și pentru contribuția esențială pe care o aduceți la menținerea unui mediu stabil de securitate la granița de sud-est a Alianței.

Forțele Navale contribuie la realizarea obiectivelor de securitate maritimă și fluvială ale României, ale Uniunii Europene și ale NATO și, în același timp, la promovarea securității regionale.

În acest context, salut prezența, în premieră, a infanteriștilor marini aflați în Teatrul de Operații din Afganistan, la misiunea NATO.

Doamnelor și domnilor,

Ziua Marinei constituie un prilej emoționant de rememorare a glorioaselor fapte de arme și a jertfelor pe care marinarii, scafandrii sau infanteriștii marini le-au săvârșit în luptele pentru apărarea țării.

Aducem astăzi un omagiu și celor care nu mai sunt printre noi, celor care au clădit Marina Militară, Forțele Navale și celor care au servit pe navele comerciale românești.

Vreau să-i salut și să-i felicit și pe cei care au participat la marșul internațional de instrucție al Navei Școală «Mircea». Fiind cea mai longevivă prezență navală română pe mările și oceanele lumii, velierul a împlinit 80 de ani sub drapelul tricolor și este unul dintre păstrătorii tradițiilor navale românești.

În semn de apreciere a înaltului profesionalism și a rezultatelor importante obținute de-a lungul timpului de către echipajul Navei Școală «Mircea», am conferit pavilionului acestei nave Ordinul «Virtutea Maritimă» în grad de comandor, cu însemn de pace, pentru militari.

Dragi marinari,

Vă mulțumesc pentru modul în care vă îndepliniți misiunile, vă felicit și vă doresc sănătate și multe realizări, alături de familiile voastre, iar Sfânta Fecioară Maria, protectoarea Marinei Române, să vă ocrotească oriunde v-ați afla!", a spus Klaus Iohannis.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
Comentarii existente
0 0
Andrei
15 Aug 14:34
Cum și-a te aliezi cu rușii când aceștia o ips România prin agentura KGB- GRU...?
.........?
Răspunde
0 0
Andrei
15 Aug 14:30
STASI...! STASI....!
Răspunde
0 0
Stefan
15 Aug 14:13
@Nelutu, stai jos - nota 4. Daca ti-e dor de comunism du-te in Rusia sau North Korea, nu cred ca o sa planga cineva dupa un tembel ca tine.
Răspunde
0 0
Nelutu
15 Aug 12:14
Acte ostile pe Marea Neagra desfasoara organizatia criminala NATO!Pentru liniste si prosperitate,Romania trebuie sa alunge americanii de pe teritoriul sau si sa se alieze cu rusii!
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?