Ziua Internaţională a Femeii! LA MULŢI ANI Mesaje şi felicitări pentru 8 Martie

Imagini frumoase cu flori de 8 Martie
Imagini frumoase cu flori de 8 Martie
8 Martie 2018 Imagini frumoase cu flori de 8 Martie Imagini frumoase cu flori de 8 Martie Imagini frumoase cu flori de 8 Martie Imagini frumoase cu flori de 8 Martie Imagini frumoase cu flori de 8 Martie

Ziua Internaţională a Femeii, marcată pe 8 martie, a fost la începuturi o expresie a dorinţei femeilor muncitoare de dobândire a unor drepturi, însă de-a lungul timpului s-a transformat într-un prilej de sărbătorire a feminităţii şi a reprezentantelor sexului frumos, indiferent de religie şi rasă. Realitatea.net vă oferă, în acest articol, cele mai frumoase mesaje, felicitări, urări şi sms-uri de 8 Martie: LA MULŢI ANI de Ziua Internaţională a Femeii!



Ziua Internaţională a Femeii, 8 Martie. În prezent, 8 Martie este o zi a bucuriei pentru toate femeile, care primesc flori şi diferite cadouri. Însă, sărbătoarea de 8 Martie a fost percepută mult timp drept un moment în care erau afirmate drepturile sociale şi politice ale femeilor, precum şi progresele făcute în ceea ce le priveşte. 

În prezent, Ziua Femeii, popularizată mai mult ca "Ziua Mamei" în perioada comunistă, este o sărbătoare oficială în Afganistan, Armenia, Azerbaijan, Belarus, Burkina Faso, Cambodgia, China, Cuba, Georgia, Guinea-Bissau, Eritrea, Kazahstan, Kârgâzstan, Laos, Madagascar, Republica Moldova, Mongolia, Muntenegru, Nepal, Rusia, Tadjikistan, Turkmenistan, Uganda, Ucraina, Uzbekistan, Vietnam şi Zambia. Pe de altă parte, este sărbătorită, fără a fi o sărbătoare oficială, în ţări precum Croaţia, Serbia, Bulgaria, România şi Letonia.

În această zi se obişnuieşte ca bărbaţii să dăruiască flori şi mici cadouri femeilor din viaţa lor - soţiilor, iubitelor, mamelor, fiicelor şi colegelor. În România şi Bulgaria, se păstrează obiceiurile de dinainte de căderea comunismului, când, de 8 martie, de Ziua Mamei, copiii făceau cadouri mamelor, bunicilor, învăţătoarelor şi profesoarelor, scrie Mediafax.

Ziua Internaţională a Femeii, 8 Martie. În România, Ziua Mamei a fost în schimb declarată sărbătoare publică începând din 2010 şi este sărbătorită în prima duminică a lunii mai.

Ziua de 8 Martie este ziua feminităţii, a frumuseţii, a dragostei, ziua în care femeia – fiinţa delicată, sensibilă, cea care dă viaţă, este în centrul atenţiei. În această zi specială cu toţii transmitem femeilor din viaţa noastră un gând bun. Pentru a veni în sprijinul celor care sunt în pană de inspiraţie, oferim mai jos un buchet de mesaje de 8 Martie, atent alese, pentru toate gusturile.

Iată cele mai frumoase mesaje de 8 Martie - Ziua Internaţională a Femeii

Pentru că sunteţi cele care înseninează zilele bărbaţilor – deşi ei se plâng dar numai pentru că aşa s-au obişnuit – pentru că sunteţi cele care suflaţi dragoste peste orice faceţi voi şi familia voastră, pentru că sunteţi cele care numai când priviţi către copiii voştri, daţi lumii mai multă frumuseţe, pentru că sunteţi cele care găsesc în fiecare zi timp pentru orice problemă şi orice nevoie a celor dragi, pentru că, deşi vă mai plângeţi câteodată, o luaţi de la capăt în fiecare zi, mai puternice şi mai hotărâte, pentru că sufletul vostru ştie ce e iubirea, cum se dăruieşte şi cum se primeşte ea… şi pentru tot ceea ce reprezentaţi… pentru voi timpul se opreşte puţin în loc la fiecare început de Primăvară, să vă aducă un omagiu…La mulţi ani!

De 8 martie îţi urăm o primăvară frumoasă, cu soare, fericire şi toată dragostea noastră prinsă într-un frumos buchet de ghiocei ce vestesc venirea unei noi primăveri! 

Sunt cel mai fericit bărbat, am trecut împreună prin bune şi rele, nu trebuie să-ţi dau mesaje pompoase de 8 Martie pentru că toată lumea ştie că tu eşti minunea vieţii mele. La mulţi ani, scumpa mea soţie!

Îţi urez o zi a femeii în care să te bucuri de fiecare rază de soare, de fiecare pată de verdeaţă şi… de dragostea mea necondiţionată. La mulţi ani, de Ziua Femeii!

Îţi doresc ca aceste zile de primăvară şi răsăritul soarelui să-ţi aducă peste zi împlinirea viselor alături de tot ceea ce poate fi: mai pur, mai sincer, mai curat… te iubesc!

„Odată cu venirea primăverii, ai venit tu… a răsărit primul ghiocel şi cu el dragostea mea pentru tine… ţi-am dăruit un buchet de flori şi tu mi-ai dăruit dragostea ta… şi de atunci în sufletul meu e întotdeauna primăvara… pentru că acolo eşti tu… tu eşti primăvara sufletului meu. Te iubesc!”

Te port oriunde în gândurile mele şi te simt chiar dacă eşti departe de mine! De 8 martie îţi urez o primăvară frumoasă, cu soare, fericire şi toată dragostea prinsă într-un frumos buchet de ghiocei ce vestesc venirea unei noi primăveri!

„Fie ca ziua de 8 Martie să-ţi aducă toată lumea la picioare, zâmbetul pe buze şi toată fericirea de pe pământ. La mulţi ani, draga mea!”

Când mă uit afară, văd doar vânt şi ploi. Când mă uit la cer, e mereu înnorat şi cenuşiu. Dar când mă uit la tine ştiu că va veni timp frumos, pentru că tu eşti soarele şi primăvara mea. La mulţi ani!

Îţi doresc ca aceste zile de primăvară şi răsăritul soarelui să-ţi aducă peste zi împlinirea viselor alături de tot ceea ce poate fi: mai pur, mai sincer, mai curat… Te iubesc!

Fluturele meu…. Frumuseţea, ca şi zborul şi iubirea, de cenusa-şi leagă firea. De-i ştergi fluturelui praful, nici o vrajă, nici o boare, nu-l vor face să mai zboare.Tu eşti fluturele meu şi promit că niciodată nu voi şterge praful dragostei de pe aripile tale. La mulţi ani!

De ziua ta… Ce aş putea să-ţi doresc mai mult decât să ai în suflet veşnic primăvară?” Îţi doresc ca răsăritul soarelui să-ţi aducă peste zi împlinirea viselor alături de tot ceea ce poate fi mai pur, mai sincer, mai curat. Un 8 Martie însorit!

1000 de flori şi tot atâtea gânduri bune pentru o persoană deosebită. Vă doresc o zi specială, la fel ca dumneavoastră. La mulţi ani!

Fie ca ziua de 8 Martie să-ţi aducă toată lumea la picioare, zâmbetul pe buze şi toată fericirea de pe pământ. La mulţi ani!

Fie ca toate împlinirile frumoase, sănătatea şi spiritul acestei zile să te însoţească pretutindeni. Îţi doresc un 8 Martie special!

La mulţi ani pentru o femeie de nota 10! Să nu te schimbi niciodată! 

Să fii sănătoasă şi o poftă permanentă de o retrezire la viaţă, o veşnică reînoire de forţe şi bucuria de a trăi. Aşa să fie, îţi doresc cu drag…!

De 8 martie îţi urăm o primăvară frumoasă, cu soare, fericire şi toată dragostea noastră prinsă într-un frumos buchet de ghiocei ce vestesc venirea unei noi primăveri!

Fie ca toate împlinirile frumoase, sănătatea şi spiritul acestei zile să vă însoţească pretutindeni…şi fie ca primăvara iubirii să vă inunde sufletul cu bucurie şi cu parfumul tuturor florilor sale. Vă doresc un 8 Martie cât mai frumos

Ziua asta să fie un prilej de bucurie pentru noi toate, să simţim mai puţin apăsarea grijilor şi să ne umplem gândurile şi sufletul de căldura primăverii. La mulţi ani, tuturor femeilor!

Dacă vezi că soarele-ţi râde prin păr, dacă simţi miros de ghiocei, dacă auzi ciripit de păsărele, atunci înseamnă că trăieşti o nouă primăvară… Fie ca primăvara să-ţi aducă bucurie în suflet, fericire şi linişte. Îţi doresc multă sănătate şi pace şi sper că într-o zi să te alături şi tu clubului mămicilor că este o experienţă de neimaginat!

Închin paharul pentru noi Femeile! pentru bărbaţii care ne au, pentru nenorociţii care ne-au avut şi pentru cei care vor avea norocul să ne cunoască!Pentru toate femeile frumoase pe care vreau să le văd fericite!

Ziua Internaţională a Femeii, 8 Martie.  Istoria zilei de 8 Martie

Apărută într-o vreme a marilor tulburări sociale, Ziua Internaţională a Femeii s-a ales şi cu moştenirea protestului tradiţional şi a activismului politic. În anii de dinainte de 1910, destul de multe femei din ţările dezvoltate industrial munceau. Slujbele lor, majoritatea în domeniul textilelor şi al serviciilor casnice, erau însă supuse discriminării sexuale şi erau plătite mult mai prost decât cele ale bărbaţilor. Au apărut organizaţiile sindicale, iar de aici până la revoltele industriale n-a mai fost decât un pas.

În SUA, opresiunea şi discriminarea fac ca femeile să devină tot mai implicate în campanii pentru a determina o schimbare. În 1908, 15.000 de femei au manifestat la New York cerând un program de muncă mai scurt, salarii mai bune şi drept de vot.

Un an mai târziu, în urma unei declaraţii a Partidului Socialist din America, prima Zi Naţională a Femeii a fost sărbătorită în Statele Unite ale Americii pe 28 februarie. Femeile americane au continuat să marcheze această sărbătoare în ultima duminică din februarie până în 1913. 

Ziua Femeii, pe 1 Martie sau 8 Martie? Iată când se sărbătoreşte, de fapt, în România Ziua Mamei

În 1910, cea de-a doua Conferinţă Internaţională a Femeilor Muncitoare s-a ţinut la Copenhaga. O femeie pe nume Clara Zetkin, lidera organizaţiei femeilor din Partidul Social Democrat din Germania, a adus în discuţie ideea de a stabili o Zi Internaţională a Femeii, o sărbătoare care să fie marcată în aceeaşi zi în toate ţările, în sprijinul luptei femeilor pentru drepturile lor. Cele peste 100 de femei din 17 ţări care au participat la conferinţă, reprezentând sindicate, partide socialiste, cluburi de femei angajate şi incluzându-le pe primele trei femei alese în Parlamentul Finlandei, au aprobat în unanimitate ideea lansată de Clara Zetkin.

Ziua Internaţională a Femeii, 8 Martie. Astfel, în urmă cu 100 de ani, pe 19 martie 1911, a fost sărbătorită prima Zi Internaţională a Femeii, în Austria, Danemarca, Germania şi Elveţia. Peste un milion de femei şi bărbaţi au participat în această zi la manifestaţii pentru ca femeilor să li se acorde drepturi legate de muncă, dreptul la vot, educaţie şi de a deţine funcţii publice.

Cu toate acestea, la mai puţin de o săptămână, pe 25 martie 1911, a izbucnit incendiul de la fabrica de textile Triangle Shirtwaist, din New York, în care şi-au pierdut viaţa peste 140 de femei, multe dintre ele fiind imigrante de origine evreiască sau italiană şi având vârste cuprinse între 16 şi 23 de ani. Acest accident a atras atenţia asupra condiţiilor de muncă şi a dus la îmbunătăţirea legislaţiei americane în domeniu.

În zorii Primului Război Mondial, în timpul campaniilor pentru pace, rusoaicele au sărbătorit pentru prima dată Ziua Internaţională a Femeii în ultima duminică din februarie 1913. În acelaşi an, după consultări şi discuţii, Ziua Internaţională a Femeii a fost mutată pe data de 8 martie. În 1914, femeile din întreaga Europă au manifestat împotriva războiului şi pentru solidaritate între femei. 

Felicitări şi mesaje 8 MARTIE. Mesaje şi felicitări de 8 Martie. Cel mai frumos mesaj pentru Ziua Mamei

Ziua Internaţională a Femeii, 8 Martie. În 1917, în ultima duminică a lunii februarie, femeile din Rusia au declanşat o grevă pentru "pâine şi pace", după ce peste două milioane de soldaţi ruşi şi-au pierdut viaţa în timpul războiului. Această grevă s-a dovedit a fi prima etapă a Revoluţiei bolşevice, iar patru zile mai târziu, ţarul a fost forţat să abdice. Guvernul provizoriu a acordat femeilor dreptul la vot. Greva a început pe 23 februarie după calendarul iulian, ceea ce reprezintă ziua de 8 martie după calendarul gregorian, care este cel mai răspândit.

În urma Revoluţiei din octombrie 1917, bolşevica Alexandra Kollontai l-a convins pe Lenin să oficializeze Ziua Internaţională a Femeii în Uniunea Sovietică.

De la apariţia ei în cadrul mişcării socialiste, Ziua Internaţională a Femeii a căpătat tot mai multă recunoaştere de la an la an, ajungând să fie sărbătorită în ţările dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare deopotrivă.

Astfel, 1975 a fost declarat "Anul Internaţional al Femeii" de Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU). Începând cu acest an, Ziua Internaţională a Femeilor a fost adoptată de multe dintre Guvernele ţărilor care până atunci nici nu aflaseră de existenţa ei.

Ziua Internaţională a Femeii, 8 Martie. Multe s-au întâmplat de-a lungul timpului de Ziua Femeii, unul dintre lucrurile spectaculoase petrecându-se în Iran, în 1982, când femeile au recurs la unul dintre cele mai curajoase gesturi ale existenţei lor: şi-au dat la o parte, întreaga zi, vălul care le acoperea faţa.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?