Zgonea cere scuze deputaţilor pentru declaraţiile în care i-a numit morcovi şi ardei

 

Preşedintele Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea şi-a cerut scuze în faţa deputaţilor pe care i-a numit "morcovi" şi "ardei graşi", în timp ce acorda, cu o zi înainte, declaraţii presei. Intervenţia sa vine după ce reprezentanţii PNL şi PDL l-au criticat, marţi, în plen, Valeriu Zgonea motivându-şi limbajul prin faptul că nu este "în ce mai bună situaţie" din viaţa sa.

"Vă rog să-mi acceptaţi scuzele pentru limbajul un pic neprincipial pe care l-am dat ieri în intervenţia mea. Nu sunt în cea mai bună situaţie din viaţa mea, aşa încât câteodată fac şi eu câteva glume, care nu sunt de bun augur în funcţia pe care o am de preşedinte al Camerei Deputaţilor şi de deputat al României”, le-a precizat Zgonea deputaţilor, potrivit Mediafax.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a făcut aceste precizări după intervenţia liberalului Mihăiţă Calimente care i-a spus lui Zgonea că aplică ”selectiv” Regulamentul Camerei şi că preşedintele acestui for legislativ ”nu este stăpânul inelelor”.

”Nu uitaţi că nu sunteţi stăpânul inelelor! Credeam că începem deschiderea sesiunii parlamentare, dar am văzut ieri, într-o declaraţie pe care aţi dat-o, că avem o deschidere a pieţelor de legume, ne-aţi făcut morcovi şi ardei gras”, a spus Calimente.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, declara, luni, după amânarea pentru marţi a alegerii noului Birou permant al Camerei, că grupurile parlamentare trebuiau să negocieze funcţiile, după creşterea ponderii grupului conservator, explicând situaţia prin exemplul cu morcovii şi ardeii graşi.

Mai multe pe Mediafax.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?