Vremea: Vești noi de la meteo. În ce zone va ninge?

 
Vremea
Vremea

Vremea. În ce zone va ninge? Prognoza meteo pentru următoarele trei zile



VremeaMiercuri, vremea va fi în general închisă. Mai ales în jumătatea de vest a ţării, vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare, pe arii restrânse şi slabe cantitativ, iar în Banat şi în Crişana, dimineaţa vor mai fi condiţii de polei. Izolat vor fi condiţii pentru formarea poleiului sau a gheţuşului.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare, pe crestele montane unde va spulbera zăpada sau va viscoli ninsoarea. Se vor înregistra maxime cuprinse între -4 grade în nordul Moldovei şi în estul Transilvaniei şi 6 grade pe litoral. Izolat vor fi condiţii de ceaţă.

Vremea în București

În Capitală, o vreme în general închisă, dar se va încălzi faţă de marți. Maxima se va situa în jurul valorii de 3 grade

Vremea la munte

La munte, vremea va fi în general închisă. Ziua, va ninge slab mai ales în Carpaţii Occidentali şi nordul Carpaţilor Orientali. Seara şi mai ales noaptea, ninsorile în general slabe cantitativ, se vor extinde treptat în Munţii Banatului, în Carpaţii Meridionali şi în Carpaţii Orientali. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare, ziua pe crestele montane. Valorile termice vor fi mai ridicate decât în intervalul precedent şi se vor situa în jurul mediilor climatologice specifice datei.

Vremea joi și vineri

Vremea. Joi, vremea se va menține în general închisă. Se vor semnala precipitații predominant sub formă de ninsoare, în sud, centru și est, unde local se vor cumula peste 10...15 l/mp, dar în restul țării acestea vor fi slabe și pe arii restrânse. În extremitatea de sud-est a teritoriului vor predomina ploile. Vântul va avea temporar intensificări în regiunile estice și la munte, cu viteze mai mari pe crestele montane, în Moldova și pe litoral, iar în celelalte zone va sufla slab și moderat.

Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între -4 și 4 grade cu cele mai mici în nordul Moldovei și cele mai mari în Oltenia.

În București, vremea va fi în general închisă și temporar vor mai fi precipitații, predominant sub formă de ninsoare. –2..-1 grade dimineața și 1…2 grade la amiază.

Vremea. Vineri, vremea va fi în continuare în general închisă și mai rece decât în mod obișnuit la această dată. Va ninge în general slab în estul și sud-estul țării, local în centru și izolat în rest. Vântul va avea intensificări în zonele montane, până la tare pe creste, dar local și în restul teritoriului, mai ales în regiunile extracarpatice, astfel ninsoarea va fi viscolită, iar zăpada spulberată. Temperaturile maxime se vor încadra între -6 grade la Suceava și 2-3 grade pe litoral.

În Bucureşti, trecător va ninge slab. Dimineața, -2…-1 grad și în jur de 1 grad la amiază.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?