Vremea în următoarele zile. Revin ninsorile!

 
Zăpadă Bucureşti
Zăpadă Bucureşti

Vremea în următoarele trei zile. Revin ninsorile! Prognoza meteo



Miercuri, cerul va fi variabil în regiunile vestice, dar în rest înnorările vor persista. La munte va ninge, în Moldova, în estul şi sudul Transilvaniei vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare, iar în sudul şi sud-estul ţării vor fi ploi, dar trecător şi ninsori sau lapoviţă. Local va fi gheţuş sau polei. Vântul va avea intensificări la munte şi în Moldova unde va viscoli sau spulbera zăpada, iar în restul ţării va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra în general între -1 şi 7 grade. Local şi temporar se va formă ceaţă.

Vremea în Bucureștri

În Capitală, dimineaţa ploaie slabă şi polei și -6...- 5 grade. Pe parcursul zilei vremea va fi rece. Temporar se vor semnala precipitaţii slabe, predominant sub formă de ploaie şi se menţine probabilitatea pentru depuneri de polei. Temperatura maximă va fi de 2 grade.

Vremea la munte

La munte pe parcursul zilei cerul va fi variabil în Carpaţii Occidentali, dar în rest înnorările vor persista şi va ninge pe arii relativ extinse. Noaptea, ninsorile vor fi în restrângere, cerul se va degaja, însă vremea va fi deosebit de rece, local geroasă. Local va fi gheţuş sau polei. Vântul va avea intensificări mai ales pe crește

Vremea joi și vineri

Joi, vremea va fi rece. Temperaturile maxime se vor încadra între –4…-3 grade în depresiuni și 5 grade la Drobeta Turnu Severin. Cerul va fi variabil în regiunile vestice și în zonele mai înalte de relief, dar cu nori și ceață local în zonele joase din sud, din est și din centru. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în Dobrogea și pe crestele montane.

În Capitală, cerul va fi variabil, temporar cu nori joși sau ceață. Dimineața, -5…-3 grade și la amiază, 2...3 grade.

Vineri valorile termice diurne vor caracteriza o vreme mai rece decât în mod obișnuit pentru această dată în majoritatea zonelor, cu precădere în sudul și în estul țării, astfel că maximele se vor încadra între –3, -2 grade în zonele cu ceaţă persistentă din sud și 6 grade în Dealurile de Vest. Se vor semnala precipitații mai ales sub formă de ploaie în vest și în nord-vest, mixte în centru și nord-est și predominant sub formă de ninsoare la munte. Pe arii restrânse va fi ghețuș sau polei. Dimineața, în zonele joase în special din sud și est va fi ceață.

În București, vremea va fi rece, îndeosebi dimineața când vor fi –7…-5 grade. Vor fi condiții de ceață. Temperatura maximă va fi de 1...2 grade.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?