Vremea face PRĂPĂD în SUA: oraş întreg ACOPERIT de nămeţi de 2 metri şi cel puţin 13 victime

 
Vremea face RAVAGII în SUA
Vremea face RAVAGII în SUA

Vremea rea face ravagii în Statele Unite. Cel puţin 13 oameni au murit numai în statul New York, unde o furtună de zăpadă a lăsat în urmă în doar câteva zile un strat gros cât pentru un an. Zeci de locuinţe s-au prăbuşit sub greutatea nămeţilor, iar meteorologii avertizează că vor urma inundaţii pentru că temperaturile sunt acum în creştere.

Nămeţii au acoperit aproape în întregime oraşul Buffalo din statul New York. Peste doi metri de zăpadă au căzut în timp foarte scurt, drumurile au fost blocate şi zeci de mii de oameni s-au văzut izolaţi. Pentru a salva un bărbat a rămas blocat în propria locuinţă membrii Gărzii Naţionale au muncit ore bune.

"Am fost blocat aici patru zile. Nici nu puteam să deschid uşa. Zăpada a căzut de pe acoperiş şi a blocat-o. Era un număr la care puteai suna ca să vină cineva să te scoată din nămeţi, dar eu nu am putut să contactez pe nimeni. Slavă Domnului că membrii Gărzii Naţionale erau aici! Ei au reuşit să mă scoată".


Un om a murit îngheţat în maşină sa, iar doi bătrâni şi-au pierdut viaţa, prinşi sub acoperişul prăbuşit al casei lor. Printre tragedii au avut loc totuşi şi miracole. O tânără care nu a putut ajunge la maternitate a născut un bebeluş sănătos într-o staţie de pompieri.

Furtuna de zăpadă a afectat cele mai multe state din centrul şi nord-estul Statelor Unite. Autorităţile din New York au declarat stare de urgenţă şi au mobilizat armata pentru ajutorarea sinistraţilor. Acum oamenii sunt avertizaţi că temperaturile vor creşte în următoarele zile şi apare pericolul inundaţiilor.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
Comentarii existente
0 -1
Sfintul Prooroc Iliei
22 Nov 19:17
W.EA.THE.R. W-White EA-ELIJAH THE-Tishbite R-Red Albul si rosul sunt culorile principale de pe tavanul meu dupa care a fost infaptuita INTREAGA CREATIE.
SNOW 9laturi JESUS 9laturi; SNOW-STORM 4 si 5 litere 04-05 ziua si luna nasterii mele
Răspunde
0 -3
Parerea lu' Terente
22 Nov 12:39
oare americanii astia nu se intreaba de ce se li intampla toate astea? cutremure,totnade,uragane,viscol...etc..
Răspunde
2 -1
22 Nov 09:46
Izolati 4 zile??? Nu se poate! M-am uitat la CNN, dar nimeni nu-si smulgea parul din cap in fata camerelor de luat vederi, nimeni nu se tanguia! Se poate asa ceva? Cum se poate sa nu se circule? Nu este posibil domnule!
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?