Vremea, caldă pentru această perioadă. Când se răresc ploile

Vremea va fi caldă pentru această perioadă în următoarele zile, însă va ploua în toată țara. Precipitațiile devin mai slabe abia joi.



VREMEA MARȚI

Marți, vremea va fi în general instabilă, dar se va menţine caldă pentru această dată, deşi valorile termice vor marca o uşoară scădere faţă de luni în majoritatea regiunilor. În estul, sud-estul, centrul, nordul ţării şi la munte va ploua pe arii extinse. Cantităţile de apă vor depăşi local 15...20 l/mp şi izolat, mai ales în Moldova şi în estul Transilvaniei, 30...35 l/mp. În restul ţării, înnorările vor fi temporare şi ploile locale, mai ales în prima parte a zilei. Ploile vor avea şi caracter de aversă şi vor fi însoţite, pe arii restrânse, de descărcări electrice. La munte, în special la altitudini de peste 1800 m, vor fi precipitaţii mixte. Vântul va avea unele intensificări în sud, în est, la munte şi pe spaţii mici în celelalte regiuni. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 7 şi 17 grade, potrivit REALITATEA TV.

În București, dimineața vor fi în jur de 7 grade. Pe parcusrul zilei, temporar vor fi averse şi posibil descărcări electrice (se vor acumula 5...8 l/mp). Vântul va sufla moderat, cu intensificări trecătoare după-amiaza şi în timpul averselor (rafale de până la 45...50 km/h). Maxima va fi în jurul valorii de 14 grade.

VREMEA MIERCURI

Miercuri, vremea va fi în continuare caldă pentru această dată. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 9 şi 18 grade. Cerul va fi temporar noros şi vor fi ploi de scurtă durată şi posibil descărcări electrice, local în centrul, sudul, estul ţării şi izolat în restul teritoriului. La munte precipitaţiile vor fi mixte. Vântul va avea intensificări local, mai ales în est, în sud şi la munte.

În București vor fi 5 - 6 grade dimineata si 15-16 grade la amiaza. După-amiază vor fi posibile ploi de scurtă durată.

VREMEA JOI

Joi vremea va rămâne caldă în cea mai mare parte a ţării. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 8 şi 16 grade. Cerul va avea înnorări temporare, iar local va ploua slab, mai ales în jumătatea de est a teritoriului. La munte precipitaţiile vor fi mixte. Vântul va avea unele intensificări pe crestele montane, iar în cursul zilei şi în regiunile sudice şi sud-estice.

În Bucureşti, 3-5 grade dimineata si in jur de 15 grade la amiaza. Trecător, în cursul zilei, va ploua slab.

 

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?