Vreme rea în România

 


Şi la această oră ninge puternic în nord estul ţării. Noaptea trecută a nins puternic şi a plouat în judeţele Iaşi, Suceava, Vaslui şi Botoşani, schimbarea vremii a adus ninsori abundente. În Maramureş, în schimb, din cauza ploilor şi a apei scurse de pe versanţi, mai multe gospodării au fost inundate. Iar pe litoral, căpitănia Constanţa a transmis avertisment de furtună, pentru toate navele aflate în port.

În judeţul Vaslui, stratul de zăpadă a depăşit 40 de centimetri. Un tir a derapat pe DN24 şi a blocat circulaţia timp de o oră. La Iaşi ninge fără încetare de ieri, de la ora 14.00, iar stratul de zăpadă depăşeşte 40 de centimetri.


Aceeaşi situaţie şi în Botoşani şi Suceava unde autorităţile au intervenit azi-noapte cu materiale antiderapante pentru a preveni blocarea drumurilor.

Dacă în Moldova sunt probleme cu zăpada, în Maramureş, ploile au adus noi inundaţii. La Şomcuta Mare, reţeaua de canalizare nu a mai făcut faţă apei scurse de pe versanţi. Ca urmare, curţile şi grădinile localnicilor au fost inundate.

Vreme rea şi pe Marea Neagră. Vântul bate cu până la 80 de km /oră în larg, iar ofiţerii căpităniei din zonă i-au sfătuit pe comandanţii navelor să ia măsuri suplimentare de siguranţă. Tot din cauza vântului, nicio navă nu a mai trecut azi-noapte prin ecluza de la Agigea, iar pe canalul Dunăre Marea Neagră au fost impuse restricţii pentru convoaiele de barje neîncărcate.

Galerie video

Informaţii despre trafic oferite de şeful comandamentului de iarnă
Informaţii despre trafic oferite de şeful comandamentului de iarnă
Prognoza meteo pentru vineri şi sâmbătă oferită de meteorologul de serviciu de la ANM
Prognoza meteo pentru vineri şi sâmbătă oferită de meteorologul de serviciu de la ANM


print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?