Vodafone face un anunţ de ultimă oră cu privire la activitatea din România

 

Veniturile din servicii ale Vodafone în România au scăzut în trimestrul al treilea al anului fiscal 2014-2014 cu 5,8% în bază organică faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, la 132 milioane lire (167,6 milioane euro), în urma reducerii tarifelor de terminare cu 69%, a anunţat joi compania, potrivit Mediafax.

Trimestrul al treilea fiscal corespunde intervalului octombrie-decembrie 2014.

Excluzând impactul scăderii tarifelor de terminare, veniturile din servicii ale Vodafone Romania au crescut cu 8,8% în trimestrul al treilea fiscal faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în bază organică, se arată într-un comunicat al Vodafone România.

În trimestrul al treilea din anul fiscal 2013-2014, Vodafone România a obţinut venituri din servici în valoare de 149 milioane lire sterline (177,3 milioane euro)

Comparaţia în bază organică reflectă evoluţia comparabilă, atât din privinţa impactului fuziunilor şi achiziţiilor, cât şi a efectului de curs valutar.

În primele şase luni ale anului fiscal, perioada aprilie-septembrie, Vodafone a înregistrat venituri din servicii de 345,9 milioane euro, în scădere de la 372 de milioane de euro faţă de perioada corespunzătoare a anului anterior.

Venitul mediu pe utilizator s-a situat la 6,2 euro în trimestrul încheiat în decembrie, în scădere de la 6,4 euro în trimestrul al treilea al anului fiscal trecut.

La 31 decembrie 2014, numărul total al clienţilor Vodafone în România era de 8.604.569, dintre care 8.016.023 utilizau serviciile mobile ale operatorului telecom, în urcare cu 97.130 comparativ cu trimestrul precedent (iulie-septembrie 2014).

Dintre aceştia, abonaţii serviciilor Vodafone reprezintă 42,1%, iar utilizatorii de cartele 57,9%. Numărul utilizatorilor de abonament a crescut cu 2 puncte procentuale în trimestrul al treilea al acestui an fiscal faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Consumul de date mobile a avansat cu 76,6% în octombrie-decembrie din 2014 comparativ cu acelaşi interval din 2013, în timp ce vânzările de smartphone-uri au crescut cu 41% în perioada analizată.

Vodafone România este o divizie a Vodafone Group, unul dintre cele mai mari grupuri de telecomunicaţii mobile din lume, cu aproximativ 443 de milioane de utilizatori ai serviciilor mobile şi 11 milioane de utilizatori ai serviciilor de broadband fix la finalul anului trecut.

(Sumele în euro au fost calculate la cursul de 1,27 euro pe 1 liră sterlină pentru trimestrul al treilea al amnului fiscal 2014-2015, de 1,19 euro pentru o liră pentru trimestrul al trilea al anului fiscal 2+13-2014, de 1,24 euro pe 1 liră sterlină pentru prima jumătate a anului fiscal 2014-2015 şi de 1,17 euro pe 1 liră pentru semestrul al doilea al anului fiscal 2013-2014, prezentate în raportul Vodafone).

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
Comentarii existente
0 0
euuu
06 Feb 23:51
Mortzzii ma_tii autorule
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?