Vladimir Putin, atac furibund la adresa Statelor Unite

Putin
Putin

Vladimir Putin a acuzat miercuri SUA că au înşelat "grosolan şi fără neruşinare" Rusia în timpul crizei din 2014 în Ucraina, când, pe de o parte, au cerut Moscovei să exercite influenţă ca Viktor Ianukovici să nu recurgă la armată împotriva manifestanţilor de la Kiev, iar, pe de altă parte, au furnizat 'sprijin deplin' pentru înlăturarea de la putere a fostul preşedinte ucrainean, într-un interviu publicat miercuri şi citat de dpa şi RIA Novosti.



SUA au cerut Rusiei să facă tot ce-i stă în putere pentru ca preşedintele de atunci al Ucrainei, Viktor Ianukovici, să nu utilizeze armata pentru a suprima o mişcare de protest în creştere, a declarat Putin în cadrul filmului 'Ordinea Mondială 2018', care se bazează de fapt pe mai multe interviuri realizate de propagandistul Kremlinului, Vladimir Soloviov, conform Agerpres.

La o zi după cererea SUA către Rusia la sfârşitul lunii februarie 2014, Viktor Ianukovici a fost înlăturat de la putere, a adăugat preşedintele rus, menţionând că SUA le-a furnizat 'sprijin complet celor care au comis lovitura de stat'.

'Ei bine, măcar dacă ar fi telefonat, dacă ar fi făcut ceva, dacă ar fi spus ceva. Măcar de-ar fi spus: ştiţi, există un astfel de lucru ca excesul celui care execută, dar noi nu ne-am dorit ca situaţia să evolueze în acest mod şi vom face totul pentru a aduce lucrurile în albia lor firească', a afirmat preşedintele rus, potrivit căruia Statele Unite nu au înşelat niciodată Rusia atât de 'grosolan şi fără neruşinare'.

Putin, care candidează pentru al patrulea mandat în alegerile din 18 martie, a sugerat că aşa cum Rusia nu se amestecă în relaţia SUA cu Canada, aşa şi SUA nu ar trebui să amestece în relaţiile sale cu Ucraina.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?