CRIMEEA este anexată RUSIEI, începând de marți. Transnistria cere alipirea la Rusia DECLARAȚII PUTIN

 
CRIMEEA este anexată RUSIEI, începând de marți. Transnistria cere alipirea la Rusia DECLARAȚII PUTIN
CRIMEEA este anexată RUSIEI, începând de marți. Transnistria cere alipirea la Rusia DECLARAȚII PUTIN
FOTO: Mediafax

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a semnat un acord privind alipirea Crimeei la Rusia. PUTIN a vorbit într-o conferință de presă despre faptul că Rusia nu este interesată să anexeze teritorii, însă Crimeea a fost şi rămâne în sufletul ruşilor "o parte integrantă a Rusiei".

LIVETEXT Vladimir Putin:

Ne-am adunat să vorbim despre un moment istoric pentru noi toți. Peste 82% au participat la referendumul din Crimeea și peste 96 la sută au votat pentru anexarea Crimeei la Rusia.

Crimeea are legătură cu istoria RUSĂ. Vechii prinți ruși care au trecut la creștinism au fost fundația Crimeea și Ucraina.
Crimeea este un loc în care rușii sunt prezenți.

Locuitorii din Crimeea au avut grijă de acest tărâm.

Crimeea a fost întotdeauna o parte integrantă a Rusiei, prin inima oamenilor săi. Această legătură a fost transmisă din generație în generație.

Într-un stat totalitarist nu am fost întrebați dacă dorim acest lucru. Acum este doar o formalitate pentru că toți am aparținut Uniunii Sovietice, Ucraina putea să se împartă în mai multe state. Uniunea Sovietică s-a prăbușit atât de repede, încât niciunul dintre state nu a realizat.
Milioane de ruși au mers la culcare într-o țară și s-au trezit în altă țară. Rușii și minoritățile au devenit cea mai divizată de pe suprafața pământului. Crimeea a fost dată ca un sac de cartofi. Rusia a renunțat și au fost momente când nu au putut să-și protejeze propriile interese.


Noi credem că trebuie să avem relații bune cu Ucraina și să nu avem probleme teritoriale. vedem Ucraina ca pe un vecin bun, dar vorbitorii de limbă rusă au vrut ca dreptul lor să fie asigurat. Rușii ca alte minorități au suferit de o criză politică constantă timp de 20 de ani. Ucraina a fost ca o vacă bună de muls, doar conturi bancare, bani. Mulți ucrainieni au fost nevoiți să fugă din Ucraina. 3 milioane de ucrainieni lucrează în Rusia și au trimis 20 de milioane de euro în Ucraina. Alegerile există pentru schimbare puterii. Cei din Ucraina au vrut să pună la cale o lovitură de stat: neonaziștii au contribuit la asta. Ei au încercat să schimbe politica pentru limbile minorităților.

Oamenii din vest le-a explicat că nu trebuie să facă acest lucru. Toți au ignorat pe cei care au tras semnale de alarmă, dar au realizat ce au vrut să facă forțele naziste ucrainiene. Aceste mișcări de tip Hitler și nu am avut cu cine să negociem în aceste condiții.
Crimeea a fost prima sub amenințarea acestor oameni, sănătatea celor in Crimeea era amenințată de ce se întâmpla la Kiev. Cel mai important a fost să fie tăiate condițiile pentru ca acești oameni să-și exprime voința liberă.

Răspunsul de la colegii noștri din vest este că am încălcat legile înternaționale. Am avut dreptul să cer folosirea forțele militare acolo. Am întărit contingentul militar de acolo, dar am avut dreptul.

Ucraina a făcut la fel când s-a desprins din URRS.

În niciunul din documentele recente, nu s-a spus că ONU ar avea documente pe această temă. Un memorandum din 2009, al SUA: declarația de independență înseamnă să încalce legile locale, dar cu respectarea legilor internaționale. Ei au presat pe toată lumea să recunoască Kosovo și acum fac invers. De ce unii pot face un lucru și apoi acel lucru să fie nagat rușilor, ucrainienilor și tătarilor din Crimeea? Niciodată ONU nu a subliniat acest lucru. Este doar un cinism primitiv. Nu a fost un conflict armat în Crimeea, nu au fost victime. Aș vrea să mulumesc acelor militari din Ucraina care nu au deschis focul, care nu au sânge pe mâini. Ne acuză de o intervenție de o invadare a Ucrainei. Îmi aduc aminte doar de un precedent petrecut fără să tragă un singur foc. Partenerii noștri vestici, conduși de SUA preferă să folosească o mână forte. Au folosit forța împotriva statelor suverane de câte au vrut. Parcă joacă un joc.

La sfârșitul secolului 20 au bombardat Libia. Primăvara arabă a fost înlocuită cu o iarnă. Au încălcat constituții. Dacă acestea au fost acțiunile împotriva Ucrainei, Rusia a vrut să aibă un dialog pentru cooperare. Am fost înșelați. Ni s-a spus din nou că nu este treaba noastră. Acum suntem amenințați cu sancțini, acestea vor fi critice împotriva noastră. SUA vor să introducă  sancțiuni.

 

Preşedintele rus, Vladimir Putin, s-a declarat oficial dispus să ratifice un acord care prevede integrarea în Rusia a Crimeei, peninsulă din sudul Ucrainei, într-un document publicat marţi pe site-ul Kremlinului, relatează AFP, potrivit Mediafax.

În acest document, preşedintele rus cere puterilor publice ruse (Guvernului şi Parlamentului) să aprobe un astfel de acord şi consideră "oportun" să îl ratifice.

Transnistria vrea să intre în componenţa Rusiei

Preşedintele Sovietului Suprem de la Tiraspol, Mihail Burla, a trimis scrisoare preşedintelui Dumei de Stat a Rusiei, Serghei Narîşkin, în care solicită examinarea posibilitaţii anexarii Transnistriei la Federaţia Rusă, relateză Jurnal de Chişinău, în ediţia electronică.

Solicitarea intervine în contextul în care locuitorii din peninsula ucraineană Crimeea s-au pronunţat masiv la referendumul de duminică în favoarea alipirii teritoriului la Rusia, iar Moscova a recunoscut independenţa regiunii, în pofida ameninţărilor şi protestelor din partea comunităţii internaţionale.

Geoană: Putin să înţeleagă că escaladarea jocului cu Occidentul va dăuna Rusiei şi poporului rus

Preşedintele R.Moldova, Nicolae Timofti, a anunţat în această dimineaţă la Chişinău o conferinţă de presa pe teme "de actualitate", unde se aşteaptă o declaraţie legată de situaţia din regiune, după referendumul din Crimeea şi după ce Rusia a recunoscut independenţa Crimeei.

Parlamentul de la Moscova urmează să se pronunţe în această săptămână în legătură cu proiectul de lege propus de deputaţii Partidului Rusia Dreaptă, care prevede facilitarea anexării de noi teritorii la Federaţia Rusă.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a semnat luni un decret prin care recunoaşte independenţa regiunii ucrainene Crimeea, anunţă Preşedinţia Rusiei, citată de AFP.

"Rusia, ţinând cont de voinţa locuitorilor din Crimeea, exprimată prin referendumul din 16 martie 2014, decide recunoaşterea Republicii Crimeea ca stat suveran şi independent în care oraşul Sevastopol are un statut special", precizează decretul.

RUSIA recunoaşte INDEPENDENŢA regiunii CRIMEEA. Putin a semnat decretul prezidenţial

"Decretul intră în vigoare în ziua semnării", precizează Kremlinul.

Conform dreptului internaţional, recunoaşterea Crimeei ca stat independent este o etapă necesară pentru integrarea în Rusia, pentru că o astfel de acţiune trebuie să aibă loc în urma unui acord între două state independente.

Locuitorii regiunii ucrainene Crimeea s-au pronunţat cu o majoritate covârşitoare, duminică, în favoarea unirii cu Rusia, în cadrul unui referendum considerat nelegitim de Kiev, de UE şi de Statele Unite.

De asemenea, Parlamentul local a hotărât în unanimitate să ceară oficial integrarea Crimeei în Federaţia Rusă, unde ar urma să deţină statut de republică.

O delegaţie din Crimeea, condusă de premierul separatist Serghei Aksionov, a sosit luni la Moscova. Un proiect de lege privind alipirea peninsulei la Federaţia Rusă urmează să fie supus la vot, vineri, în Duma de Stat, Camera inferioară a Parlementului rus.

Băsescu: Rusia creează conflicte pentru că Vladimir Putin vrea să reconstruiască URSS

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
Comentarii existente
1 0
hmmmm
20 Mar 05:47
Ar trebui sa nu ne facem multe pacate in Postul Pastilor, nici noi, nici ei.....numai ca uneori e greu sa vedem calea dreapta.
Răspunde
3 0
sa anexati, bine!
19 Mar 12:46
Mai ramane acum ca Ucraina sa anexeze Rusia. Si astfel Crimea revine la Ucraina. Sau invers.
Răspunde
7 -9
Razvan Zilber
19 Mar 12:22
si basescu ca nu o sa ne afecteze...pai jumate din romania fumeaza tigari de la ukrainieni...in 3 ani de tutela UE...or sa fie mai scumpe ca la noi :)))))...poftiti in UE...aveti: taxe si accize inmultite cu 10, austeritate, fumati? nu o sa mai fumati...mergeti cu masina? nu o sa mai mergeti cu masina...si, da, e un lux ciresele in luna iunie si strugurele toamna...VA ASTEPTAM CU DRAG!
Răspunde
5 -5
Nume*
19 Mar 13:06
5 Texte de om care fie nu intelege pe ce pamint traieste, fie se prosteste singur din niste considerente fara sens, riscind sa ramina unul autentic!

Daca n-ai bani de tigari, te lasi, dauneaza grav sanatatii, nu e neaparata nevoie sa te plimbi in fiecare zi cu masina si sa stai la cozi interminabile si sa pierzi o groaza de timp, cit poti umbla cu mijloace de transport in comun sau sa faci sport, mergind pe jos, dar daca n-ai ce sa maninci, n-ai ce sa muncesti si nimeni nu te vrea, atunci incotro o iei? Cind s-a furat totul si economia e la pamint, ce te mai poate salva?

N-ai sa platesti accize, foarte bine, devii mai modest si traiesti mai sanatos! Uitat-te in Romania, daca n-ar fi putut pleca in Occident la munca, trei sferturi din populatie era sortita pieirii!

De ce n-ai veghiat sa nu fie furata toata industria Romaniei? Nu stiai ca o sa ramai muritor de foame? Ati votat ca vitele pe cei care azi va mana la abator!

Mai si vorbiti...
5 -3
romeo
19 Mar 11:21
Important este sa nu isi aduca aminte de Alaska ca o au in......suflet(doar daca nu este muiat in vodka) si sa ceara americanilor sa le-o dea inapoi. Atunci intradevar ar fi pericol de un razboi in toata regula. Este surprinzatoare explicatia lui Putin care se pare ca nu si-a cunoscut parintii,nimeni nestiind de unde a aparut.
Răspunde
5 -2
julieta
19 Mar 12:21
11 SUPER!
Cei care au pus minus (-) cred ca nu vor sti in veci cum ii cheama. Ma mir cum de au reusit sa invete sa respire.
7 0
Ciobanul CRITA
19 Mar 12:24
2 Ca sa fim sinceri Ucraina nu a avut, nu are, si nu trebuie sa aibe pretentii la multe teritorii. Printre altele amintesc BUCOVINA si BASARABIA intreaga (Inclusiv NORDUL Deltei Dunarii). Transnistria nu este pamantul nostru.
7 -7
Radianu Mihai
19 Mar 11:15
kgb-ist imputit!
Un jeg de om cu o formidabila dorinta de marire si putere!
Ca toti piticii (de inaltime) sufera de un complex si vrea sa se inconjoare cu lucruri mari!
Răspunde
11 -8
Putem si noi
19 Mar 09:29
Am putea si noi romanii sa spunem ca Elvetia este si ramane in sufletul romanilor !
Hai s-o anexam !
Fugi bai Putina cu porcu' de aici !
Răspunde
8 -4
Razvan Zilber
19 Mar 12:14
3 da' ce n-ash da eu sa spuna norvegia ca suntem in sufletul lor si sa ne anexeze...ehe...sa stau la mine in tara dar sa am standardul norvegienilor? plus ca ar exista sansa sa vad tot guvernul asta in puscarie...
7 -7
Curiozitate
19 Mar 09:17
Bai Putina !
Daca este sufletul Rusiei, de ce ati lipit-o de Republica Sovietica Socialista Ucraina ?
Ca doar n-am lipit-o eu sau altcineva !
Sau atunci nu era sufletul Rusiei !
Răspunde
12 -2
Dorin-Adrian Cristea
19 Mar 08:07
Brava tavarici Putin, se acum si Ucraina intelege suferinta romanilor...
Răspunde
9 -1
Remarca
19 Mar 09:37
4 Vezi ca nu ucrainienii au lipit parti din Basarabia la Ucraina !
Au fost lipite de tovarasii bolsevici sovietici pentru un mai bun control asupra romanilor !
La fel s-a intamplat si cu Crimeea !
In cazul Crimeea deciziile sovieticilor s-au intors impotriva lor si s-au trezit cu Crimeea anexata la Ucraina !
16 -7
Antonie
19 Mar 06:58
Romania ar trebui sa evite conflictele,fie si ca idee,nici pro ,nici contra,tocmai acum cand sunt conflicte,,,si culmea ! suntem ,ca pozitie geografica ,intr-o zona nu prea confortabila ,daca e sa ne gandim ca Romania este poarta Europei,care a tinut piept multor batalii istorice,aparand Europa,vrand-nevrand de hoardele cele salbatice.Sa
speram ca marul discordiei nu e la noi ,ca atat Transnistria si Moldova vor
evita intelept confruntarile cu rusii.Nu am dori ca in adevarata disputa intre rusi si americani sa fie scoasa la inaintare Romania.Nu am dori ca
poporul roman cel vesnic urgisit sa plateasca oalele sparte ale unor nebuni
politici.Echidistanta ,diplomatia,intelepciunea, sunt prerogativele necesare
ale politicienilor nostri care se cam agita...precum in povestea cu drobul de sare.Sa mai invatam un lucru din intamplarea cu Crimeia,,,daca nu era atata agitatie,sa se intoarca timpul inapoi,Ucraina ar fi fost si acum
intreaga.Asa ca rusii au profitat de neintelegerile interne...Sa privim si sa
invatam,ca avem si noi destui agitatori!
Răspunde
10 -7
alo !
19 Mar 08:12
6 Sustii niste enormitati . Tocmai acum este momentul ca Romania si R M sa-si faca auzit glasul cand tot mapamondul este atent la aceasta regiune . Imensa majoritate a europenilor si americanilor habar nu au de aceste probleme romanesti pentru ca nu i-au interesat niciodata . Acum au ocazia sa le afle . Daca iar ne ascundem dupa motivatii iliciste , vom dovedi din nou ca suntem cu mentalitate de slugi .
2 -3
Ochila
19 Mar 12:19
2 Nu inteleg de ce este atata zarva pe tema asta. Daca Crimea a fost a Rusiei sa o dea inapoi si cu asta basta! Hrusciov a folosit-o ca sa "ancoreze" Ucraina de Rusia, asa cum si Transnistria este folosita pe post de ancora pentru republica Moldova iar R.Moldova ca sa ancoreze Romania. Cei care s-au opus si se opun independentei Transnistriei sunt cei care vor sa tina R. Moldova legata ombilicar de Rusia. Teoria este valabila si pentru politicienii romani care vor alipirea R. Moldova de Romania. Oare nu se gandesc ca la un moment dat s-ar putea ca rusii sa refaca URSS si cu acea ocazie, sa nu se opreasca la Prut?
13 -1
Bravo !
19 Mar 05:47
Un mare carturar roman Dinu C Giurescu a venit la o televiziune serioasa unde s-a discutat responsabil si elevat spre deosebire de cocina Varanului unde toata ziua isi dau cu presupusul niste impostori manelisti .
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?