Scandalul continuă. Ce se întâmplă cu arbitrul român de la partida de rugby Belgia - Spania

Foto: Federația Română de Rugby
Foto: Federația Română de Rugby

Echipa naţională de rugby a României a pierdut în Georgia, cu 16-25 (6-10), dar a obţinut totuși calificarea la Cupa Mondială din Japonia, din 2019, după victoria neașteptată obţinută de Belgia în faţa Spaniei, cu 18-10 (12-0), partidă condusă de românul Vlad Iordăchescu, arbitru care a fost vehement contestat de iberici pentru prestația sa.



Jucătorii spanioli l-au alergat pe Vlad Iordăchescu după meci, pentru a-i cere socoteală, ibericii fiind de părere că arbitrul a avantajat echipa gazdă, pentru ca România să se califice la turneul final.

Mai mulţi utilizatori ai reţelelor de socializare au postat mesaje în care s-au declarat consternaţi de delegarea unui arbitru român la partida de la Bruxelles şi l-au acuzat pe Octavian Morariu, preşedintele Rugby Europe, de "manevre" pentru calificarea României.

De asemenea, fanii rugby-ului au postat pe net inclusiv secvențe video prin care își susțin afirmațiile VEZI AICI IMAGINILE!

În aceste condiții, regele Spaniei, care nu acceptă ca echipa țării sale să nu se califice, a cerut, prin Federaţia Spaniolă de Rugby, rejucarea meciului cu Belgia și așteaptă acum răspunsul oficial.

Deocamdată, prima măsură luată este aceea ca arbitrul Vlad Iordăchescu să fie schimbat de la un meci din Challenge Cup, anume sfertul de finală dintre Pau şi Stade Francais, pentru a fi protejat.

Forul continental va analiza vineri, 23 martie, la Poznan, atât prestaţia brigăzii de arbitri, cât şi ''incidentele disciplinare grave ale jucătorilor echipei Spaniei din timpul şi la finalul meciului''. Concluziile oficialilor Rugby Europe vor fi făcute publice chiar de preşedintele forului, românul Octavian Morariu.

"Precizăm că forul continental, Rugby Europe va analiza vineri, 23 martie, atât prestaţia brigăzii de arbitri, cât şi gravele incidente disciplinare ale jucătorilor echipei Spaniei din timpul şi la finalul meciului disputat duminică, 18 martie, la Bruxelles, între Belgia şi Spania. Concluziile oficialilor Rugby Europe vor fi făcute publice", se arată într-un comunicat al Federației Române de Rugby.

Totodată, Federaţia Română de Rugby a arătat că nu a primit niciun document oficial care să ateste suspendarea lui Vlad Iordăchescu, cel mai titrat arbitru român din ultimii ani.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?