Vizita Papei în România 2019. Cine merge la întâlnirea de la Cotroceni?

 
Vizita Papei in Romania 2019
Vizita Papei in Romania 2019

Vizita Papei în România 2019. Papa Francisc va efectua în perioada 31 mai - 2 iunie o vizită apostolică în România.

Vizita Papei în România 2019.  Premierul, preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor, politicieni, reprezentanţi ai societăţii civile şi ai cultelor au fost invitaţi la întâlnirea cu Papa Francisc care va avea loc pe 31 mai la Palatul Cotroceni.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, într-o întâlnire informală cu presa, că au fost invitaţi toţi cei aflaţi pe lista de protocol.

Vizita Papei în România 2019. Papa Francisc ajunge în România pe 31 mai

Şeful statului îl va întâmpina, împreună cu soţia sa, Carmen Iohannis, pe Papa Francisc, pe 31 mai, la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă".

Vizita Papei în România 2019. Ulterior, Suveranul Pontif se va deplasa cu un papamobil, produs de Dacia, către Palatul Cotroceni, unde va fi primit în cadrul unei ceremonii oficiale pe Platoul Marinescu şi se va trece în revistă garda de onoare. După acest moment, preşedintele Iohannis şi Papa Francisc vor avea convorbiri tete-a-tete, urmate de întâlnirea cu autorităţile, societatea civilă şi corpul diplomatic. Şeful statului va susţine o alocuţiune, iar Suveranul Pontif un discurs.

În aceeaşi zi, Papa va avea o întâlnire cu Patriarhul BOR, Daniel, la Palatul Patriarhiei. În continuare, înaltul ierarh se va întâlni cu Sinodul Permanent al BOR.

Suveranul Pontif va merge şi la Catedrala Naţională, unde se vor prezenta alocuţiuni şi se vor interpreta cântări pascale, după ce se va spune rugăciunea "Tatăl Nostru". Apoi, Papa va participa la Sfânta Liturghie, la Catedrala Catolică "Sfântul Iosif", unde va rosti predica.

Vizita Papei în România 2019. Program 1 iunie

Pe 1 iunie, Papa Francisc va merge la Sanctuarul marian din Şumuleu-Ciuc, va vizita Catedrala "Sfânta Maria Regină" din Iaşi şi va participa la o întâlnire cu tineri şi familii la Palatul Culturii din Iaşi, unde va susţine un discurs.

Vizita Papei în România 2019. Program 2 iunie

Pe 2 iunie, Suveranul Pontif va participa la Divina Liturghie cu beatificarea a şapte episcopi martiri greco-catolici la Câmpia Libertăţii din Blaj şi va avea o întâlnire cu comunitatea romă din localitate.

Vizita în România a Papei Francisc se va încheia pe 2 iunie cu ceremonia plecării oficiale de pe Aeroportul Internaţional Sibiu, în prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis şi a soţiei sale.

Vizita Papei în România 2019.  Iohannis a precizat, în cadrul întâlnirii informale cu presa, că va participa la câte un "eveniment de la ortodocşi, romano-catolici şi greco-catolici", indicând Catedrala Mântuirii Neamului şi Blaj. El a spus că îşi doreşte ca vizita Papei Francisc să fie una care "ne uneşte şi ne aduce împreună".

Preşedintele a precizat că Papa Francisc va primi drept cadou produse, obiecte care reflectă toate regiunile istorice ale României.

Sursa: agerpres.ro



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
Comentarii existente
0 0
Teodor
22 May 22:55
Noi suntem ortodocși așa că nu avem nevoie de cel care se crede locțiitorul lui Isus Hristos. Pentru venirea papei Francisc în România trebuie întrebat poporul român dacă este de acord să vină în România așa să știți
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?