Viorica Dăncilă anunță evaluarea miniștrilor. Dragnea o contrazice

 

Premierul Viorica Dăncilă a anunțat o evaluare a acitivității tuturor miniștrilor, dar președintele PSD Liviu Dragnea a contrazis-o, după doar câteva minute. 



Premierul Viorica Dăncilă a anunţat luni, după ședința liderilor PSD, că în perioada următoare se va face o analiză a activităţii fiecărui ministru.

"În perioada următoare vom face o analiză pe fiecare domeniu a îndeplinirii programului de guvernare, astfel încât fiecare ministru va face evaluarea activităţii pornind de la lucrurile realizate în cadrul programului de guvernare, lucrurile realizate în plus faţă de programul de guvernare şi ce avem de realizat în perioada următoare, bineînţeles şi cu o foaie de parcurs în ceea ce priveşte ce mai avem de realizat", a declarat premierul, la finalul Biroului Permanent Naţional al PSD.

Șefa guvernului a fost contrazisă de Liviu Dragnea după doar câteva minute.

"Stați. Nu s-a vorbit despre o evaluare, solicitarea tuturor colegilor și a mea la miniștri este să transmită toate punctele din programul de guvernare care au fost realizate pentru a promova aceste realizări", a declarat Liviu Dragnea. 

Dragnea îi cere lui Toader să dea ordonanțele pe Justiție. Ultimatum pentru ministrul Justiției 

Discuția a venit în contextul evaluării la care este supus ministrul Justiției Tudorel Toader.

Totuși, liderii PSD nu au discutat luni despre soarta lui Tudorel Toader și nici despre chestiuni legate de Justiție, a declarat luni premierul Viorica Dăncilă, după ședința Biroului Permanent PSD. 

"Este dreptul fiecărui coleg să își spună punctul de vedere. Așa este în democrație trebuie să îi ascultăm pe toți să analizăm și să vedem care este stituația reală”, a spus Dăncilă, cu referire la nemulțumirile comunicate din PSD cu privire la Toader.

Dăncilă a spus însă că la ședință nu s-a vorbit despre Toader”. ”Nu am discutat despre ministrul Justiției, suntem foarte preocupați legat de bugetul pe 2019, având în vedere că este nevoie de bani pentru investiții”, a adăugat premierul.

Dăncilă a evitat să se pronunțe pe tema unei eventuale ședințe a Coaliției în care să se discute soarta lui Toader.

”Domnul președinte Liviu Dragnea va vorbi despre acest anunț, dacă l-a făcut înseamnă că are în vedere o ședință pentru a se discuta subiectul ministrului Toader. Eu pot să spun din punct de vedere al primului ministru despre activitatea domniei sale, dar este un guvern politic și trebuie să vedem care sunt nemulțumirile alianței", a declarat premierul Viorica Dăncilă.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?