Invitat în emisiunea lui Octavian Hoandă, "Realitatea Românească", Viorel Cataramă a opinat că PNL s-a comportat mai tot timpul, în ultimii aproape 30 de ani, ca un partid de centru stânga, cel mult de centru-dreapta.
"Nu înseamnă că dacă porţi papion eşti liberal. Călin Popescu Tăriceanu poartă papion, dar el este socialist. (...) PNL s-a manifestat tot timpul ca un partid de stânga, şi la putere, şi în opoziţie, este o realitate tristă, pe care trebuie să o acceptăm", a afirmat vicepreşedintele PNL.
Când a fost vorba de impunerea unor măsuri liberale, mai ales în domeniul fiscalătăţii, toţi liderii PNL, de la Mircea Ionescu Quitus şi Valeriu Stoica până la Ludovic Orban s-au manifestat ca oameni de stânga, mai crede Cataramă.
"Când PSD-ul lui Liviu Dragnea a redus fiscalitatea şi unele taxe, măsuri economice liberale, cine a sărit să critice, Iohannis şi PNL? Aşa confuzionezi electoratul şi aşa se pot explica şi rezultatele slabe ale PNL de la alegrerile din 2016", a mai spus acesta.
Această confuzie doctrinară, crede Cataramă, are atât cauze interne, cât şi externe. Din prima categorie ar fi mentalitatea păguboasă care se perpetueză de ani şi ani. "Foarte mulţi dintre cei care fac politică vânează posturi bine plătite, de aceea nici nu există ideologii foarte clare, de aia sunt foarte multe spinări îndoite, pentru că primează interesul personal. De aceea trebuie aduşi în politică oameni de afaceri importanţi, care nu au interesul să se îmbogăţească, ci să facă ceva pentru ţară", mai spune acesta.
Pe de altă parte, atitudinea Europei în anumite probleme poate fi şi ea criticată. "UE a făcut o mare greşeală că nu a inclus România în spaţiul Schengen, în mod nemotivat, iar din cauza asta suferă mediul de afaceri. Nu putem să acceptăm să ni se spună, în faţă, că nu intrăm în Schengen, noi suntem proeuropeni şi proamericani, dar asta nu înseamnă că ne lăsăm călcaţi în picioare. (...) Asta nu înseamnă că actuala coaliţie PSD-ALDE nu face o politică antinaţională ce va avea efecte asupra perpecţiei României în UE", a afirmat Cataramă.
"Să presupunem că, prin minune, dispare guvernarea de stânga PSD-ALDE şi vine dreapta PNL-USR-Cioloş-UDMR. Credeţi că se schimbă situaţia fundamental? Nu, pentru că nici ei nu au strategii coerente pentru cele mai importante probleme la nivel naţional şi în relaţia cu Europa", a mai spus acesta.
În acest context politic extrem de neclar, Viorel Cataramă este de părere că singura soluţie sănătoasă ar fi apariția unei forțe politice care să nu mai facă compromisiuni și să aibă curajul să propună schimbarea din temelii a principalelor domenii - sistemul sanitar, învăţământul și administrația.