Viktor Orban, lăudat și legitimat de Trump, înaintea alegerilor europene

 
Viktor Orban, la Casa Albă, alături de Trump
Viktor Orban, la Casa Albă, alături de Trump
FOTO: kormany.hu

Viktor Orban a primit binecuvântarea lui Donald Trump, chiar la Casa Albă, înaintea alegerilor europene.

Viktor Orban este ”probabil ca mine”, a spus Donald Trump după întâlnirea cu premierul maghiar la Casa Albă, probabil cel mai bun compliment pe care putea să-l ofere, notează Politico.eu.

”E un pic controversat, dar e în regulă...ai făcut o treabă bună și ți-ai apărat țara”, i-a spus Trump lui Viktor Orban, în prezent unul dintre cei mai controversați lideri europeni.

Este o susținere puternică pentru Viktor Orban, criticat pentru iliberalismul și naționalismul său, sprijin care vine înaintea alegerilor europene din 26 mai. 

A fost prima vizită a unui premier maghiar la Casa Albă din 2005 și până acum, un semn clar al dezinteresului american sau, în ultimii ani, al neîncrederii cu care Washiongtonul privește derapajele democratice de la Budapesta.

Pentru a ajunge la Casa Albă, Viktor Orban, singurul lider UE care l-a susținut, verbal, pe Trump în campanie, a avut nevoie de un lobby determinat, de schimbarea conducerii la Departamentul de Stat și de doi ani de așteptare, timp în care Trump i-a primit pe aproape toți ceilalți lideri europeni, inclusiv pe președintele Klaus Iohannis.

În vreme ce politica sa anti-migrație sau scepticismul cu privire la instituțiile internaționale oglindesc atitudinea lui Trump, Viktor Orban a fost criticat în SUA pentru măsurile care au erodat valorile democratice, de la politicile împotriva justiției independente, a presei și a societății civile până la încurajarea conspirațiilor rasiste și antisemite, notează Politico.eu.

Refuzat repetat de SUA, Viktor Orban ajunge în sfârșit la Casa Albă. Cum îl primește Trump

Pentru unii diplomați întâlnirea a reprezentat o oportunitate pentru Casa Albă de a-l presa pe Viktor Orban pe tema relației sale apropiate cu Rusia și China.

Vladimir Putin este un vizitator frecvent al Budapestei, iar oficialii de la Washington se tem că influența Rusiei asupra Ungariei va fi din ce în ce mai mare.

Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat și-a exprimat și îngrijorarea privind investițiile chineze în infrastructura maghiară.

Indiferent de ce s-a discutat la Casa Albă, la ieșire, președintele l-a felicitat pe Viktor Orban.

De fapt, întrebat despre derapajele democratice ale premierului maghiar, Trump a spus că Viktor Orban este ”un om dur și respectat”, care ”a făcut ce trebuia în privința migrației”.

”Te uiți la problemele pe care le au acum în Europa, care sunt serioase, pentru că au luat alte măsuri decât ale premierului”, a spus Trump.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?