Viitorul lui Hagi, victima în războiul dintre FRF şi LPF?

 
Viitorul lui Hagi, victima în războiul dintre FRF şi LPF?
Viitorul lui Hagi, victima în războiul dintre FRF şi LPF?

Au trecut două zile de când Viitorul lui Gică Hagi a câştigat titlul în Liga 1, o perioada în care am asistat la ceva ce mie mi se pare incredibil şi revoltător: Federaţia lui Răzvan Burleanu a fost mult mai vocală în susţinerea plângerii FCSB decât în felicitarea noilor campioni. Editorial de Marius Doroftei

Încă dinaintea ultimei etape din play-off, Burleanu însuşi a profitat de acuzaţiile lansate de Gigi Becali pentru a lovi în "rivalii" de la Ligă, chiar dacă asta înseamnă că şeful fotbalului românesc afectează, măcar la nivel de imagine, cea mai importantă competiţie din sportul pe care îl conduce.

După ce play-off-ul s-a terminat şi Viitorul a fost desemnată campionă, Burleanu a continuat în aceeaşi linie, marele său anunţ fiind acela că facilitează drumul FCSB spre Tribunalul de la Lausanne.

Am mai spus, gestul lui Becali de a se adresa TAS după ce echipa lui a pierdut titlul pe teren mi se pare ieftin, teatral şi lipsit de principii. Însă justificat. Dacă omul se consideră nedreptăţit, are tot dreptul din lume să reclame, să îşi caute dreptatea pe care consideră c-o are în instanţele sportive.

Continuarea pe ziare.com

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?