Viitorul jocurilor video, promiţător, în ciuda crizei economice

 
Foto: ning.com
Foto: ning.com
Piaţa jocurilor video va cunoaşte o creştere fabuloasă în 2013 şi 2014, după ce se va confrunta cu o scădere puternică, ca efect întârziat al crizei financiare globale.

Noua generaţie a aşa-ziselor console de salon a ajuns la un ritm de vânzare constantă, aproximativ 100 de milioane de astfel de jocuri fiind vândute în întreaga lume.  Lansate la mijlocul anilor 2000, aceste console printre care PlayStation3 de la Sony, Xbox360 produs de Microsoft şi celebrul Wii al companiei Nintendo au atins un ritm constant al vânzărilor.

Piaţa jocurilor video este dominată de Wii, care s-a vândut în mai mult de 50 de milioane de exemplare, reuşind astfel să detroneze consola PlayStation. Datorită stilului de joc instinctiv precum şi generoasei deschiderii către publicul larg, Wii a devenit consola care s-a vândut cel mai bine în lume, înregistrând un record mondial în istoria jocurilor video.

Potrivit informaţiilor furnizate de banca suedeză UBS, din momentul de faţă şi până la finalul ciclului actualei generaţii de jocuri, prevăzut a se încheia în perioada 2014-2015, peste 200 de milioane de console se vor vinde în întreaga lume.

Conform institutului NPD, femeile reprezintă în momentul de faţă 29% din procentul utilizatorilor de jocuri video din lume, în principal datorită consolei Wii. Acestă cifră indică o creştere de 5% a numărului de femei care se joacă pe console, faţă de anul 2008.

De săptămâna viitoare sunt aşteptate noi scăderi ale preţurilor jocurilor video, dar şi al consolelor PlayStation3, ceea ce poate reprezenta o bună strategie de susţinere a nivelului actual al pieţei. Potrivit băncii suedeze deja citate, valoarea pieţei de jocuri video (formată din console video, accesorii, abonamente la Internet, jocuri pe telefonul mobil şi publicitate) va fi de 100 de miliarde de dolari în 2015.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?