Petrică Paraschiv, copilul care a crescut într-un orfelinat, conduce afaceri de miliarde de lei

 
Foto: RTV
Foto: RTV
Sute de copii sunt aruncaţi în fiecare an în ghene sau pe câmp chiar de către cele care le dau viaţă. Micuţii se fac mari din mila statului sau a celor cu dare de mână, dar fără dragostea părintească şi căldura unui cămin. Cei mai mulţi dintre cei care cresc în leagăne de copii rămân cu amintiri neplăcute pe care le duc în spate toată viaţa. Puţini sunt cei care ajung sa-şi împlineasca visele. De cele mai multe ori sunt ajutaţi de familii de împrumut.


Petrică Paraschiv a avut o copilărie chinuită. A crescut într-un orfelinat de la vârsta de 3 ani când a fost abandonat de mama sa. "Am tot sperat ca mama să vină să mă vadă. Aceasta nu a venit niciodată", a spus Petrică Paraschiv. Acum acesta are o afacere de miliarde de lei şi 450 de angajaţi depind de el. Acum visează să construiască o casă de copii.

Petrică Paraschiv este în prezent director general adjunct la Agenţia Naţională pentru Locuinţe.

Chiar dacă nu a crescut în familia lui naturală, Petrică Paraschiv a muncit mult şi a ajuns pe o poziţie socială invidiată de mulţi. Referitor la cazul său, Eugen Cristea a spus că "până la urmă depinde şi de soiul omului, dacă se prinde sau nu ceva de tine. Depinde de educaţie şi civilizaţie.

"Educaţia este o problemă de stat, mass-media trebuie să fie organizată printr-un program de stat", a completat Dorel Vişan.

"Omul oscilează între tot şi nimic, depinde ce alege. Din păcate, în ultima vreme noi ne înclinăm spre nimic. Ca să ajungi la respect, trebuie să ai o calitate specifică omului, deminitatea. Aceasta este un produs al gândirii, iar gândirea este un produs al educaţiei. Noi avem mari probleme cu educaţia. Un om care gândeşte bine ia şi atitudine", a conchis actorul Dorel Vişan.

Semnează manifestul NOI VREM RESPECT.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?