Unicef: Copiii din echipa Galei UNICEF au dansat pentru destinderea călătorilor din staţia de metrou Unirii 1

Sute de călători care au coborat din metrou, joi, la statia Unirii 1 au fost martorii unei întâmplări neobişnuite. Muzica antrenantă a inundat staţia foarte aglomerată la acea oră de vârf şi în mijlocul mulţimii un grup de copii a început să danseze, atrăgând privirile oamenilor prinşi de graba zilnică.

Curioşi, călătorii şi-au oferit un răgaz de câteva minute să-i aplaude pe cei mici, dar când aceştia  i-au molipsit cu ritmul lor, maturii au intrat în jocul copiilor, bucurându-se de muzică şi dans.

Demonstraţia copiilor din echipa Galei UNICEF, care va fi transmisă luni seara, începând cu ora 21.00 de către Televiziunea Naţională, a avut o semnificaţie specială: să arate că un crâmpei de copilărie trăieşte în fiecare matur şi se poate declanşa spontan chiar şi într-un loc neaşteptat, aglomerat, prin care trecem zi de zi ducând cu noi grijile şi neliniştile noastre de oameni mari.

Într-o staţie de metrou, într-o după-amiază când oamenii se întorc spre casele lor împovărâţi de gânduri şi probleme, copiii le-au oferit un răgaz, o clipă de destindere şi bucurie de a trăi, iar momentul s-a încheiat cu o invitaţie la un eveniment unic în an: Gala UNICEF, transmisă în direct chiar de ziua copilului.

Articole recomandate


Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?