VIDEO. Militarii români, pregătiţi de Invictus Games Toronto 2017

 
Militarii  români din lotul Invictus.
Militarii  români din lotul Invictus.
FOTO: http://invictus.armataromaniei.ro/

România se pregătește să participe la Invictus Games în 2017. Sunt jocurile paralimpice dedicate eroilor din teatrele de operaţiuni. Marţi, Ministerul Apărării Naţionale a postat pe pagina de Facebook un video de prezentare. 

Lotul de sportivi care vor reprezenta România la competiția internaţională „Invictus Games Toronto 2017” din Canada a fost stabilit în componența finală.

Cei 15 militari români răniți în teatrele de operații, selecționați din lotul lărgit, au fost înscriși în competiția oficială, care va avea loc în perioada 23-30 septembrie, la șapte discipline sportive.

"Proiectul „Invictus Team România – 2017” se constituie într-o ocazie unică de a demonstra societăţii ce înseamnă adevăratul spirit de luptător, coeziunea echipei şi solidaritatea umană – valori ce definesc veteranii teatrelor de operaţii", se arată în comunicatul MApN.

Acțiunea își propune să sprijine recuperarea fizică şi psihică prin sport și să crească gradul de informare în rândul publicului românesc cu privire la problematica militarilor răniți și a familiilor acestora.

Ca proiect de reprezentare naţională, „Invictus Team România – 2017” își propune să atragă implicarea şi sprijinul cetăţenilor, organizaţiilor guvernamentale şi non-guvernamentale sau a altor instituţii care doresc să contribuie, pe bază de voluntariat, la succesul acestei iniţiative.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?