VIDEO BLOG | FK Sabail – Universitatea Craiova, de la ora 19:00

 

Universitatea Craiova va debuta astăzi, de la ora 19:00, în tururile preliminare din Europa League.

Formația din Bănie s-a calificat în cupele europene după ce Viitorul a câștigat Cupa României. Sezonul trecut, oltenii au încheiat sezonul pe locul 4 în Liga 1.

”Leii” din Bănie au ajuns în Azerbaijan şi îşi vor începe drumul spre grupe la Baku, pe terenul celor de la FK Sabail, echipă înființată în 2016, care s-a clasat pe locul 3 în campionat sezonul trecut. Elevii lui Corneliu Papură pornesc cu prima șansă la calificare în această dublă manșă.

Craiova și Sabail vor juca pe o arenă care are o capacitate de doar 5.000 de locuri. Principalul pericol pentru olteni va fi Michael Essien (37 ani), fotbalist care a evoluat de-a lungul timpului la cluburi mari din Europa precum Real Madrid, Chelsea sau AC Milan.

Sezonul trecut, Craiova a fost eliminată din Europa League de RB Leipzig, în turul al treilea. Oltenii au pierdut în Germania, scor 1-3, iar pe teren propriu au remizat, scor 1-1.

Corneliu Papură a recunoscut că sunt destule emoţii înainte de prima partidă oficială a stagiunii: ”Ne aşteaptă un meci dificil, mai ales că este primul meci al sezonului şi nu ştim încă la ce parametri suntem, din toate punctele de vedere. Sper să facem un meci bun, iar rezulatul să fie unul pozitiv.

La fiecare meci încercăm să aflăm cât mai multe lucruri despre adversar, dar a fost destul de dificil, au fost numai meciuri amicale, iar lotul lor s-a schimbat faţă de anul trecut” – a declarat antrenorul Universității Craiova.

Meciul FK Sabail – Universitatea Craiova este LIVE VIDEO BLOG pe realitateasportiva.net, de la ora 19:00.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?