Viceprimarul Bădulescu ameninţă opoziţia cu procese în cazul companiilor Primăriei

 

Viceprimarul Capitalei Aurelian Bădulescu ameninţă că va depune plângere penală împotriva liderului USR, Dan Barna și a fostului ministru al Justiției, Valeriu Stoica ar fi făcut demersuri în favoarea unei hotărâri de anulare a companiilor de către instanță. În replică, cei vizaţi spun că acuzaţiile n-au nicio bază.



Aurellian Bădulescu a explicat, pentru Realitatea TV, că ar exista înţelegere prealabilă intre persoane din anturajul lui Dan Barna si al fostul ministru al Justiţiei Valeriu Stoica, care au făcut demersuri pe lângă profesorul universitar Dan Tofan pentru a formula o opinie juridică în dosarul în care Curtea de Apel Bucureşti a decis anularea înfiinţării celor 22 de companii ale PMB. Scopul, a mai declarat edilul, era ca pe "opinia juridică să se poată baza unul din judecatori atunci când va motiva, că nu este o hotărâre legală cea care ne-a dat dreptate, si anume hotărârea Tribunalului Bucuresti."

Întrebat pe ce se bazează când face aceste acuzații, viceprimarul Capitalei s-a limitat la a spune că știe ce spune și că va face plângere penală. "Marţi voi depune o plângere penală împotriva acestor actori, care înţeleg să folosească aceste instrumente pentru a da hotărâri neteminice."


Contactată de Realitatea TV, profesoara Dana Tofan, de la Universitatea de Drept din Bucureşti, a declarat că aceste acuzații nu sunt adevărate. Ea susține că a fost solicitată de un avocat din dosar pentru a formula o opinie științifică și că nu a avut nicio legătură cu politicienii pe acest subiect. Şi liderul USR, Dan Barna, a afirmat că acuzaţiile n-au niciun fundament. Valeriu Stoica, a treia persoană pomenită de viceprimarul Bădulescu, nu a oferit, deocamdată, un punct de vedere.

Recent, Curtea de Apel Bucureşti a anulat hotărârile de înfiinţare a companiilor municipale ale Primăriei Capitalei. Totul a plecat de la un proces iniţiat de USR Bucureşti în 2017. Decizia instanței este definitivă. 

sursă foto: Inguam Photos/Octav Ganea



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

0 0
vlad
16 Dec 01:50
fripturistul asta de casa al lui Pandele stie ca se inchide stupul si pe urma miere ioc. perversii astia cand au pus mana pe primaria capitalei s-au gandit cum sa praduiasca bugetul cat mai eficient prin folosirea sistemului comunist al companiilor municipale, eliminand practic concurenta libera de pe piata pe care o numesc ei mafie. concurenta scade pretul deci se fac economii dar ei umfla companiile astea cu bani in nestire si apoi le praduie prin metoda achizitiilor directe evitand astfel licitatiile. metoda brevetata de Pandele care a fost transmisa si catre maimutoiul de la sectorul 3 fjnul lui de altfel ca asa se fac afacerile acum in familie. o mare familie de ciorditori, Firea-Pandele, Negoita.
Răspunde
0 0
Jack
15 Dec 19:28
Oamenii sint satui de analfabetii astia ! Nu s-ar nimeni daca miine ar o lege prin care hotii sa judece judecatorii si procurorii pentru delictul de a ancheta hoti ! Hoti care trebuiesc considerati nevinovati, trebuiesc reintelesi, reeducati, reintegrati, reajutati, re ... si abia daca se mai intimpla a treia oara sa fie urecheati !!!
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?