Vicepreședintele PLDM: Devine evidentă justiția selectivă. De data aceasta nu vom face concesii

 

Vicepreședintele PLDM, Vadim Pistrinciuc, a declarat, la RFI, că formațiunea pe care o reprezintă nu va părăsi alianța de guvernare, chiar dacă liderul liberal democrat, Vlad Filat, a fost reținut, iar imunitatea parlamentară i-a fost restrasă, inclusiv cu voturile colegilor democrați și liberali. În acest context, Pistrinciuc a precizat că "în Republica Moldova se acționează doar într-un cadru de justiție selectivă" și că ”aceste instituții nu se bucură de încrederea populației".

"O decizie de plecare din alianță nu a fost luată de către partid, însă acest lucru nu însemnă că noi vom fi la fel de toleranți, greșeală pe care, de altfel, noi o recunoaștem. Vrem să reiterăm un lucru, pe noi nu ne interesează funcțiile. Acest lucru nu este primordial acum. Scopul este să scoatem din influență a unor grupuri de interese înguste instituțiile statului. Și dacă alianța va susține acest lucru, o scoatere cistită, onestă, nu mimată, așa încât să spună toți, inclusiv și cei din țară și cei de peste hotare că acest lucru a fost făcut, dacă alianța va susține acest lucru, atunci înseamnă că mai vorbim. Dacă nu vor dori acest lucru, atunci ceilalți parteneri din această alianță vor trebui să-și asume faptul că au ratat cel mai important obiectiv în dezvoltarea R.Moldova”, susține Vadim Pistrinciuc.

 

Criza din Moldova. Probele găsite de procurori confirmă o parte din declaraţiile lui Ilan Shor

 

Potrivit vicepreședintelui Partidului Liberal Democrat, "exemplul de ieri ne arată că nu se acționează, decât într-un cadru de justiție selectivă" în Republica Moldova, subliniind că "sunt foarte multe semne de întrebare” în ceea ce privește reținerea lui Vlad Filat.

Aceste instituții nu se bucură de încrederea populației. Mai mult de 90 la sută din populație este sigură că ele sunt controlate sau nu acționează de bunăvoie, nu acționează liber. Sunt modalități, inclusiv de implicare de experți, cu participare europeană, dar instituțiile trebuie să devină europene. Ori, exemplul de ieri ne arată că nu se acționează, decât într-un cadru de justiție selectivă. Trecerea peste multe proceduri, graba cu care s-a făcut, perchezițiile la domiciliul părinților în etate ai lui Vlad Filat. Sunt foarte multe semne de întrebare”, a declarat Pistrinciuc.

 

Cine este Ilan Shor, omul de afaceri controversat care l-ar fi mituit pe Vlad Filat

 

Întrebat dacă se așteaptă să fie intentate dosare penale și altor reprezentanți PLDM, Vadim Pistrinciuc a spus:

Pe noi nu ne miră. Noi deja trebuie să numărăm pe degete cui nu i-a fost intentat dosar și se văd foarte multe dosare cusute cu ață albă. Ne așteptăm la asemenea acțiuni, dar și la acțiuni de descreditare și de altă natură. Ne liniștește un singur lucru, ceea ce este construit pe lucru putred, o dată și odată cade”.

Vlad Filat a fost reţinut, joi, pentru 72 de ore, la scurt timp după ce Legislativul a decis ridicarea imunităţii sale parlamentare, în urma acuzaţiei de implicare în fraudele de la Banca de Economii (BEM).

Procurorii Centrului Naţional Anticorupţie din Republica Moldova au descins, joi seară, la sediul central al PLDM şi la domiciliul fostului premier Vlad Filat, pentru a efectua percheziţii în acest dosar.

Filat a fost reţinut în baza autodenunţului omului de afaceri Ilan Shor, în prezent primar al oraşului Orhei, care a fost audiat pe 13 octombrie, de la ora 17.45 până la 20.30. La început, controversatul om de afaceri şi până acum principal suspect în dosarul fraudelor de la Banca de Economii, le spune procurorilor că prima dată l-a cunoscut pe Filat la sfârşitul lui 2008, în clubul Flamingo, iar ulterior oferă detalii despre felul în care Filat i-ar fi cerut mită.

Procurorul general al Republicii Moldova, Corneliu Gurin, a cerut, joi, ridicarea imunităţii parlamentare a lui Filat, pentru ca acesta să poată fi anchetat.

Totodată, Filat este învinuit că în perioada în care a îndeplinit funcţia de premier, a primit 60 de milioane de dolari de la directorul Dufremol, Ilan Shor. Potrivit sesizării, exercitând funcţia de premier, Filat ar fi primit de la Ilan Shor bunuri pentru a înceta controalele la Dufremol, pentru a-l numit consul onorific în Federaţia Rusă, dar şi pentru a acorda dreptul de comercializare a produselor petroliere.

De asemenea, Vlad Filat ar fi pretins bunuri şi mijloace băneşti în valoare de peste 190 de milioane de dolari de la Shor, pentru a determina funcţionarii publici din Guvern, dar şi din alte structuri de stat, să ia decizii şi să adopte acte normative necesare asigurării emisiei suplimentare de acţiuni de la BEM, fără participarea statului, fapt ce a generat diminuarea pachetului de acţiuni a statului până la 33,3%, plus o acţiune şi preluarea controlului asupra BEM de către Ilan Shor.

Filat a renunţat la conducerea Partidului Liberal Democrat (PLDM), care va fi preluată de premierul Valeriu Streleţ.

Plahotniuc a respins acuzaţiile lui Filat, dar a anunţat că se autosuspendă din PDM pe durata investigaţiei, pentru a evita pătarea imaginii partidului şi a menţine stabilitatea coaliţiei de guvernare.

 


Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?