Veşti bune: Cum va fi vremea în următoarele 3 zile. Va fi însă COD GALBEN de vânt la munte

Luni, vremea va fi vântoasă în cea mai mare parte a țării. Viteze mai mari vor fi în sud și în centru, unde se vor depăși 45...55 km/h, în cea mai mare parte a zonei de munte, în general de 55...65 km/h, iar la altitudini de peste 1500 m rafalele vor trece de 80...100 km/h. Pe arii restrânse va ploua slab, mai ales în regiunile nordice, estice și centrale. La munte, în special pe creste, vor mai fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 7 și 17 grade. Dimineața în zonele joase de relief, izolat, se va semnala ceață. În nordul, nord-estul, centrul țării, precum și în zonele deluroase din restul teritoriului pe arii restrânse se va forma brumă.



Vremea în Bucureşti

În Capitală, pe parcusrul zilei, cerul va avea unele înnorări şi vor fi condiții să plouă slab. Vântul va avea intensificări pe parcursul zilei, cu viteze la rafală de până la 55...60 km/h, apoi spre seară va slăbi treptat în intensitate. La amiază, maxima va fi de 15-16 grade.

Vremea marţi şi miercuri

Marţi, vremea se va încălzi. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări pe parcursul zilei în Banat, Crișana, Maramureș, Moldova, Dobrogea și la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 10 grade în nordul litoralului și 21 de grade în Dealurile de Vest. Dimineața în zonele joase de relief pe arii restrânse va fi ceață, iar în nordul, nord-estul, centrul țării, precum și în zonele deluroase din restul teritoriului pe arii restrânse se va forma brumă.

În capitală, vremea va fi predominant frumoasă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Dimineaţa 2...3 grade în oraş şi spre 0 grade în zona preorășenească. Temperatura maximă va fi de 16...17 grade. Dimineaţa vor fi condiții de ceață.

Miercuri, vremea va fi în general frumoasă și caldă în cea mai mare parte a țării. Temperaturile maxime se vor încadra între 10 grade în Delta Dunării și 23 de grade în Dealurile de Vest. Cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în sud-est și în zona înaltă de munte. Dimineața pe arii restrânse în zonele joase de relief va fi ceață iar in depresiuni, bruma.

În Bucuresti, vreme frumoasă și caldă. 4-6 grade dimineata si 21-22 de grade la amiaza. Dimineața vor fi condiții de ceață. 

Vremea pe regiuni

În regiunile intracarpatice, ploile se răresc, este loc şi de soare dar vintul inca va avea intensificari, in special in Transilvania si la munte. Pe creste, la altitudini de peste 1500 m rafalele vor trece de 80...100 km/h. Maximele, în apropierea celor normale: 14 grade la Timişoara, 13 la Arad, 12 la Oradea, 10 la Baia Mare, 9 la Cluj şi Braşov şi 7 la Miercurea Ciuc.

În sud, vreme în general frumoasă dar vântoasă. Viteza vântului va depaseşte 45-55 de km/ora. Maximele, în apropierea mediilor climatologice: 16 grade la Drobeta şi la Craiova, 14 la Râmnicu Vâlcea, 17 la Giurgiu, 16 la Calaraşi şi 15 la Buzău.

În Dobrogea, vreme schimbatoare, si soare si nori, izolat citiva stropi de ploaie si 15 grade maxima termica la Tulcea si la Constanta. Dar vintul este si aici intens.

Şi în Moldova pe arii restrinse plouă slab dar este si loc de soare. Vintul bate si aici cu viteze de 45-50 km/ora. La amiaza: 10 grade la Suceava, 12 la Iasi, 14 in Bacau, 16 la Focsani si 14 la Galati.

COD GALBEN de vânt la munte

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteorologică de intensificări temporare ale vântului în perioada 1 aprilie, ora 15 – 2 aprilie, ora 21.

În intervalul menționat, în cea mai mare parte a Munteniei și Dobrogei, iar în noaptea de duminică spre luni (01/02 aprilie) și pe parcursul zilei de luni (02 aprilie) local și în Oltenia și Transilvania, vor fi intensificări temporare ale vântului cu viteze de peste 45…55 km/h.

Pe de altă parte, în aceaşi perioadă, se vor înregistrat intensificări susținute ale vântului în zona de munte.

În intervalul menționat, în cea mai mare parte a zonei de munte, vântul va avea intensificări cu viteze, în general, de 55...65 km/h, iar la altitudini de peste 1500 m rafalele vor depăși 80...100 km/h, unde în cursul nopții de duminică spre luni (01/02 aprilie) temporar va ninge. 



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?