Veste şoc din Bulgaria. Ce vor naţionaliştii, după BREXIT

 
Partidul naţionalist bulgar Ataka vrea retragerea Bulgariei din NATO
Partidul naţionalist bulgar Ataka vrea retragerea Bulgariei din NATO

Liderul naţionalist bulgar Volen Siderov le-a cerut autorităţilor bulgare să ia în considerare posibilitatea organizarea unui referendum privind apartenenţa ţării la UE, relatează Novinite.

Într-o declaraţie rostită în Parlament, Siderov a subliniat că afirmaţiile partidului său, Ataka, despre dezavatanjele UE au fost acceptate de ţări îndepărtate, precum Marea Britanie, scrie news.ro.

“La opt sau nou ani după (aderarea Bulgariei la UE – n.r.), bulgarii sunt la fel de săraci”, le-a spus politicianul deputaţilor, subliniind că Bruxelles-ul a obligat Sofia să îşi închidă reactoarele nucleare şi să reducă tranzacţiile comerciale cu “o mare parte a lumii”. “Iar toate acestea însemnau prosperitate”, a adăugat el.


Majoritatea bulgarilor susţin apartenenţa ţării lor la UE.

Apeluri similare au fost lansate de partidele naţionaliste din Franţa, Olanda şi Italia.






Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?