Veste foarte bună, de ultim moment, despre Michael Schumacher

Federația Internațională de Automobilism (FIA) a inaugurat, luni, la Paris, propriul "Hall of Fame" (Galerie a Gloriilor), în care au fost incluși toți campionii mondiali din istoria Formulei 1, inclusiv, deci, Michael Schumacher, care este septuplu campion al lumii.



"A venit vremea să avem acest 'Hall of Fame' și ni s-a părut logic să începem cu campionii categoriei regină", a subliniat președintele FIA, francezul Jean Todt, aflat la sediul FIA de la Paris, conform Agerpres.

Ceremonia s-a desfășurat în prezența a nouă dintre cei 20 de campioni mondiali de Formula 1 încă în viață (din cei 33 care numără cel puțin un titlu): Jackie Stewart, Mario Andretti, Alain Prost, Nigel Mansell, Damon Hill, Jacques Villeneuve, Fernando Alonso, Sebastian Vettel și Nico Rosberg.

"Michael (Schumacher) continuă să se bată pentru viața sa și mi-aș fi dorit ca el să fie cu noi în această seară" a explicat președintele FIA, în prezența purtătoarei de cuvânt a septuplului campion mondial de Formula 1, Sabine Kehm, care l-a reprezentat la ceremonie.

Personalități din lumea raliului vor fi incluse de anul viitor în acest "Hall of Fame" dedicat sportului automobilistic, iar în următorii doi ani va veni rândul campionilor de anduranță, a afirmat Jean Todt, care va fi reales, după toate probabilitățile, vineri, pentru un nou mandat de patru ani la cârma FIA.

Un alt "Hall of Fame" similar va fi inaugurat în curând la sediul Senatului FIA din Geneva (Elveția).

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?