Veste bună pentru șoferi despre Centura Capitalei

 
Centura Capitalei
Centura Capitalei

Lucrările de lărgire a centurii Capitalei pe porţiunea dintre autostrada Bucureşti–Piteşti (A1) şi pasajul Chitila sunt în grafic, iar traficul pe patru benzi va fi deschis până la sfârşitul anului, a declarat miercuri directorul general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR), Cătălin Homor, în cadrul unei vizite efectuate pe şantier.

Lucrările pe porţiunea dintre A1 şi DN7, la pasajul Chitila, sunt finalizate în proporţie de aproape 75% în prezent.

Lucrările au început în 2013 şi au avut o serie de întârzieri cauzate în special de modul greoi în care au avut loc expropierile. Majoritatea problemelor din această zonă au fost rezolvate în luna iulie, dar nici acum situaţia nu este rezolvată integral.

"Mai există doi proprietari de terenuri, care deşi au fost expropiaţi, refuză să plece. Vom obţine ordin judecătoresc, nu vor fi probleme. Lucrările se desfăşoare bine, sunt în grafic, deşi puteau să se desfăşoare şi mai bine de atât", a spus Homor.

Lucrările vor fi finalizate integral la începutul anului viitor, dar traficul va putea fi reluat până la finalul acestui an, potrivit News.ro.

Şeful CNADNR a anunţat şi închiderea vechiului pod de la Agigea începând din 12 septembrie pentru lucrări de reabilitare, acestea urmând să fie finalizate până la finalul acestui an.

Şoferii care merg spre sudul litoralui vor putea circula pe noul pod rutier din Portul Constanţa.

În iulie, Ministerul Transporturilor a anunţat că a autorizat continuarea modernizării centurii rutiere a Capitalei. Valoarea lucrărilor autorizate este de 9,85 milioane de lei şi va fi finanţată din bugetul Ministerului Transporturilor pe 2016.

Centura Capitalei, una dintre şoselele cu cel mai mare trafic din Capitală, este un inel rutier în jurul Bucureştiului cu câte o bandă pe sens şi treceri la acelaşi nivel, ceea ce creează mari blocaje ale traficului.

Până acum, doar o porţiune de circa 20 de kilometri din partea de nord a centurii, între Chitila şi Voluntari, a fost lărgită la două benzi pe sens, iar pe alte câteva porţiuni, lucrările au fost demarate, dar au întârzieri mari.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?