Vedetele din sport și showbiz dau pronosticul pentru Ungaria - România. "Învingem cu 2-1!"

Mai este o zi până la meciul de fotbal dintre Ungaria și Romania şi toţi microbiștii așteaptă cu nerăbdare disputa, care se anunță una foarte aprigă, mai ales că ea poate fi decisivă în privinţa calificării la Campionatul European de anul viitor din Franţa. Aşa cum este normal, românii ţin pumnii fotbaliştilor, iar din rândul fanilor de lux nu lipsesc personalităţi sportive ori din lumea artistică.

Ginei Pistol, actriței Doinița Oancea, și cunoscutei bloggerițe Carmen Grebenisan le-ar fi plăcut ca partida să se joace la Bucureşti, ca să meargă pe stadion și să-i susțină pe viu pe elevii lui Anghel Iordănescu. Frumoasele suportere sunt convinse că România va învinge cu cel puțin un gol diferență.

Președintele Federației Române de Kempo, Amatto Zaharia, este unul dintre cei care abia așteaptă meciul Ungaria- România și spune că îl va vedea împreună cu lotul național de Kempo. „Aș vrea ca naționala noastră să câștige şi să reediteze performanța jucătorului de Kempo, Cătălin Alecsuti, care pe 31 august, la Galați, într-un show spectaculos l-a învins pe ungurul Istvan Ruzsinski. Dacă meciul s-ar fi jucat la București, aș fi mers cu lotul de Kempo la meci”, a spus acesta.

Cântăreaţa Sorana Darclee Mohamad, fostă componentă a trupei ASIA, susține că este pasionată de fotbal, și atunci când are ocazia merge cu gașca la meci. Și-ar dori să câștige România cu scorul de 3-1. „O să mergem în oraș cu prietenii să-l vedem și ne vom strădui să fim îmbrăcați toți în galben”, a dezvăluit ea. Dacă meciul s-ar fi desfășurat pe stadionul “Arena Națională”, Sorana ar fi mers cu siguranță acolo.

Jurgen Schunn, proprietarul companiei româno-germane Auto Schunn, dealer Mercedes-Benz în Westendorf Germania, Arad, Deva, Sibiu, Craiova şi Suceava este un suporter al echipei naţionale, pe care o încurajează în drumul spre calificarea la Campionatul European din Franţa 2016. "Sper din toata inima ca echipa României să învingă Ungaria, şanse având din toate punctele de vedere date. „Ţinta şi voinţa de a învinge”, această deviză trebuie să fie în mintea fiecărui jucător român, iar urmarea corectă ar fi victoria în faţa echipei ungare."

Mihai Chițu, Vocea României 2013, a recunoscut că nu este un microbist înrăit. Atunci când are însă ocazia, se uită împreună cu alți prieteni la un meci de fotbal, însă nu e un domeniu unde ar putea să-şi dea cu părerea. Evident, el ar vrea să caștige selecționata României, aşa cum probabil vor toţi românii, după cum a mărturisit el pentru publicația online www.iClara.ro

Cântăreața Irina Tănase își va invita apropiaţii la o  cafea și multe floricele pentru a vedea partida. „Voi susține echipa României și cred că băieţii vor câștiga cu 2-1”, a pronosticat ea.

Actrița Claudia Motea așteaptă cu nerăbdare meciul, pentru că este un eveniment important pentru România. „Vom vedea meciul în salina Hipocrat unde facem repetițiile pentru noua stagiune. Va fi un răsfăț să-l văd împreună cu Eniko Georgescu, Rareș Stoica și Camelia Varga. Îmi place adrenalina și euforia pe care le simți când te afli pe un stadion unde joacă echipa națională, cu siguranță mergeam să-l vedem live împreună cu ceilalți actori, dacă el s-ar fi jucat la Bucureşti,” a declarat Claudia Motea. 

Viorica Susanu: "Mi-aș dori să câștige echipa națională şi aș fi foarte mândră să se întâmple asta”, a spus Viorica.

Vedeta postului Realitatea TV, Dorin Chioțea, va vedea meciul de acasă din sânul frumoasei sale familii: "Vom învinge cu 2-0!"

În schimb, jurnalistul sportiv Andrei Nourescu, vedetă Dolce Sport, simte o victorie a României cu 1-0 dar crede că totul depinde de pregătirea jucătorilor. “Voi ieși în oraș cu prietenii să vedem meciul”, a punctat el pentru publicația online www.iClara.ro

Partida Ungaria – România se va disputa vineri, de la ora 21.45, la Budapesta. România este lider în clasamentul Grupei F, cu 14 puncte, în vreme ce Ungaria este pe locul trei, cu 11 puncte.

 

Articole recomandate


Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?