VALEA OLTULUI, INUNDATĂ după o ploaie de câteva minute

Valea Oltului, INUNDATĂ
Valea Oltului, INUNDATĂ

Vremea trece dintr-o extremă în alta. După căldura sufocantă din ultimele zile, meteorologii anunţă ploi torenţiale şi furtuni în toată ţara. O informare meteorologică a intrat în vigoare la ora 9. Pe Valea Oltului sunt deja probleme. O ploaie torenţială de câteva zeci de minute a blocat traficul pe drumul naţional 7, în staţiunea Călimăneşti - Căciulata. Canalizarea oraşului nu a făcut faţă, iar apa a inundat şoseaua şi zeci de gospodării.