Vâlcov,după discuțiile la BNR:O soluţie ar fi extinderea legii privind restructurarea împrumuturilor

Ministrul Finanțelor, Darius Vâlcov, a declarat, vineri seară, în urma întrevederii cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, la sediul băncii centrale, că o primă soluţie pentru persoanele care au credite în franci ar fi extinderea prevederilor ordonanţei din 2014, privind restructurarea împrumuturilor, denumită atunci "Electorata", act normativ care nu a atras până acum interesul băncilor şi al debitorilor. Totodată, Vâlcov a subliniat că 75.412 de români au credite în franci elvețieni, și nu 150.000, cum a fost vehiculat anterior, și că 95% din împrumuturi sunt concentrate la şase bănci, informează Mediafax.