Potrivit uneia dintre agenţiile de turism specializate în vacanţe exotice pentru perioada sărbătorilor de iarnă, "Revelionul în luna ianuarie" e mai ieftin chiar şi cu 400 de euro.
Astfel că românii au renunţat la destinaţii pentru schi şi şi-au rezervat sejururi în zone calde, unde pot sărbători pe plajă intrarea în noul an. Printre cele mai căutate se numără India, Thailanda, Cuba, Republica Dominicană şi Maldive. Aici, tarifele în prima lună din an sunt şi cu 20% mai mici decât la final de an.
Spre exemplu, cei care au ales un circuit în India, au plătit aproape 1.300 de euro de persoană. Iar în Mexic, poți petrece o vacanţă de 11 zile cu 2.200 de euro.
Acestea nu sunt singurele zone în care se pot petrece sărbătorile de iarnă, la tarife promoţionale, chiar dacă sunt amânate cu două săptămâni, spre mijlocul lui ianuarie. Potrivit profit.ro, la dispoziţia turiştilor români sunt puse vacanţe exotice personalizate în peste 120 de destinaţii din întreaga lume.