USR face un apel la non-violenţă pentru viitoarele proteste și cere DEMISII

Barna, USR
Barna, USR

10 august 2018 va rămâne în istorie o zi neagră pentru democraţia românească, după ce 100.000 de oameni au fost gazaţi în Piaţa Victoriei la mitingul diasporei, transmite USR într-un comunicat de presă. Printre victimele protestului se numără şi mai mulți membri USR, inclusiv fiica fostului ministru Vlad Alexandrescu.



Uniunea Salvaţi România cere demisii după actele de barbarism ale jandarmilor care şi-au pătat uniforma la ordinele unor politicieni corupţi, gazându-i pe cetăţenii pe care ar fi trebuit să-i protejeze.

USR cere și demisia prefectului Capitalei Speranţa Cliseru care a dat ordinul de intervenţie, precum şi demisia şefului Jandarmeriei şi a ministrului de Interne Carmen Dan.

"Este revoltător ce s-a întâmplat în Piaţa Victoriei. Ieri au fost două proteste, protestul unor huligani care nu au fost reţinuţi de jandarmerie şi protestul celor 100.000 de români care au protestat paşnic până la final, când au fost alungaţi de intervenţia agresivă a jandarmilor. Prin acţiunile agresive, jandarmeria a dat dovadă fie de incompetenţă, fie instituţia a respectat nişte ordine ilegale. Jandarmeria a depăşit cu mult proporţionalitatea intervenţiei, a fost o agresivitate gratuită pe care jandarmii au aplicat-o cetăţenilor paşnici. Condamnăm gestul Jandarmeriei de a nu interveni în primele rânduri, asupra derbedeilor violenţi şi acţiunea inacceptabilă de a aplica gaze lacrimogene asupra a 100.000 de români", a declarat preşedintele USR Dan Barna.

USR condamnă ordinul de intervenţie al prefectului Capitalei Speranţa Cliseru şi cere să se facă publice toate ordinele date la protest şi precizarea clară a armelor folosite. Ordinul de intervenţie a fost unul iresponsabil având în vedere că în Piaţa Victoriei erau sute de copii, femei şi bătrâni care au inhalat gazul toxic. Speranţa Cliseru, fostul consilier al Gabrielei Firea şi fost prefect al judeţului Ilfov, trebuie să-şi dea demisia având în vedere că peste 400 de oameni au fost răniţi din cauza ordinului său.

USR mai anunță că va cere comisie parlamentară de anchetă pentru a stabili dacă legea a fost respectată, deoarece printre protestatari au fost femei şi copii, iar legea 550/2004, privind organizarea şi funcţionarea jandarmeriei, interzice folosirea gazelor lacrimogene împotriva acestora.

Toţi cei din piaţa Victoriei au fost prezenţi acolo pentru că voiau să fie solidari cu diasporenii care veniseră acasă să ceară o Românie solidară cu Uniunea Europeană. Cetăţenii au venit la un protest paşnic, nu la un război.

Printre victimele protestului se numără şi membri USR - consilierul parlamentar Vlad Gheorghe a fost bătut de jandarmi, fiica senatorului Vlad Alexandrescu a leşinat din cauza gazelor inhalate, iar un alt membru USR a fost împuşcat în picior. Membrii USR au ieşit la protest în calitate de simpli cetăţeni, pentru a strânge semnături pentru Fără Penali în funcţii publice şi au terminat prin a fi gazaţi şi bătuţi.

USR îndeamnă toţi cetăţenii care au fost victime ale abuzurilor jandarmilor să depună plângeri penale şi va oferi asistenţă juridică tuturor celor care au nevoie. Este suficient să trimită mail la juridic@usr.ro. În egală măsură, huliganii care au agresat o femeie jandarm trebuie să fie identificaţi şi să suporte consecinţele legii. Este foarte grav ce s-a întâmplat, iar Jandarmeria trebuie să explice de ce a lăsat doi oameni în urmă şi au permis ca o colegă de-a lor să fie încolţită de huligani.

USR face un apel la calm şi la non-violenţă pentru viitoarele proteste. Membrii USR vor fi din nou, sâmbătă, în Piaţa Victoriei să strângă semnături pentru Fără Penali în funcţii publice.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?