Urzica roşie, leacul miraculos al naturii din lunile de primăvară. Vindecă o mulţime de boli

Urzica roşie, leacul miraculos al naturii din lunile de primăvară. Vindecă o mulţime de boli
Urzica roşie, leacul miraculos al naturii din lunile de primăvară. Vindecă o mulţime de boli

Urzica roșie (Lamium purpureum), sau urzica moartă roșie, crește prin pădurile rărite, la marginea parchetelor de tăiere a copacilor sau la semiumbra gardurilor sau a zidurilor. Este comestibilă doar la început de martie, când vârfurile tulpinilor și frunzele foarte proaspete au un gust neutru.



Apoi, pe măsură ce se maturizează, urzica roșie secretă niște taninuri cu gust foarte neplăcut, devenind necomestibilă.

Primăvara devreme, aceasta face niște flori mici și roșiatice, care vor apărea apoi tot timpul anului. Frunzele sale aduc aminte de cele ale urzicii-vii, sunt ceva mai mici și nu sunt deloc ȋnțepătoare.

Cum se consumă urzica roșie

Urzica roșie este mai dificil de consumat singură, din cauza gustului său astringent-amărui.

Însă poate fi folosită ca adaos, fie în salata verde, fie în cea de andive sau de rădăcinoase crude. Ca aromă, se potrivește foarte bine cu mărarul și cu leușteanul, cu care se poate combina.

Se ia o jumătate de mână de vârfuri de tulpini și de frunze tinere de urzică roșie, se spală foarte bine, apoi se toacă fin și se adaugă în salată. Se consumă la masa de prânz.

Adjuvant în cancer

Urzica roșie este recomandată atât pentru prevenire, cât și ca adjuvant în boala canceroasă (are un efect puternic de reglaj hormonal).

Este deosebit de eficientă în cancerele cu determinare hormonală (la sân, ovarian, de col uterin, de prostată).

Pigmenții care-i dau culoarea de la care-i vine și numele au efecte antitumorale puternice. Urzica roșie este foarte eficientă pentru prevenirea mutațiilor celulare, ajutând, totodată, la ținerea sub control a multiplicării celulelor canceroase, scrie topremediinaturiste.ro.

Reglator hormonal la femei

Urzica roșie se numără printre cele mai eficiente reglatoare hormonale la femei. Este foarte bună contra durerilor menstruale, contra hemoragiilor menstruale prelungite.

Totodată, este excelentă și ca adjuvant în fibromul uterin și în sindromul ovarului polichistic.

La femeile ajunse la menopauză, urzica roșie, consumată crudă, previne osteoporoza, prolapsul uterin, atrofierea anumitor țesuturi ale aparatului genital.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?