"Urechea diavolului" a fost descoperită în Rusia. Conţine semnul 666

 
Mina unde a fosr făcută descoperirea
Mina unde a fosr făcută descoperirea

O pepită de aur de 6,664 kilograme a fost găsită într-un zăcământ aurifer din regiunea rusă Irkuţk şi a fost botezată 'Urechea diavolului', a informat miercuri presa rusă, preluată de EFE şi cotidianul spaniol ABC.

Descoperirea a avut loc vineri, 'în ajun de Lună plină', iar numele dat preţioasei pepite A fost inspirat de faptul are o greutate care duce cu gândul la 'natura mistică a succesiunii de trei ori a cifrei 6', iar forma sa 'seamănă cu o ureche ascuţită', atribuită în general 'creaturilor diabolice', explică un comunicat de presă al administraţiei districtului Bodaibinski, în care este situată exploatarea minieră Ugajan.

Maşinile de filtrare ale acestei companii, proprietara respectivului zăcământ din Siberia, au aruncat din greşeală enorma pepită întrucât nu au detectat prezenţa aurului, însă unul dintre lucrători a zărit şi recuperat valoroasa bucată de metal.

Până în prezent, se găsise foarte puţin aur în zăcământul Ugajan, unde acum se caută o a doua 'ureche', dat fiind că, potrivit angajaţilor companiei, 'pepitele de această mărime sunt, de obicei, însoţite de altele, similare'. AGERPRES

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?