Uranus se mută în Taur din 6 martie și va sta 7 ani. Cum va influența lumea?

 

Luna Nouă în Pești va avea loc pe 6 martie. Tot atunci, Uranus va intra în zodia Taur. Timp de 7 ani, vom simți schimbări neașteptate în sistemul de valori. 

 „Ne pregătim de o Lună Nouă și Mercur retrograd în Pești. Zile nemaipomenite să ne testăm credința: cea religioasă, în oameni, în ceva sau în noi", a scris astrologul Daniela Simulescu pe contul ei de Facebook. Faptul că Luna Nouă va avea loc în semnul Peștilor va activa anumite calități, printre aceastea numărându-se spiritualitatea, creativitatea sau imaginația și ne va accentua în același timp puterile intuiției.

„Din data de 6 martie, Uranus (instabilitatea) se mută în Taur până în 2025. Ducă-se! Și îi va zăpăci serios pe nativii acestui semn, dar și pe cei ai semnului opus, pe Scorpioni. Și dacă Uranus se simțea cât de cât bine în Berbec (la fel de rebel), unde nu a făcut așa mari ravagii, nu pot să promit același lucru și pentru următorii ani, când va distruge tot confortul/rezistența la schimbare a celor cu marcaj de Taur și Scorpion", a precizat Daniela Simulescu.

Și astrologul Dumitrana punctează pe blogul său, cele mai importante schimbări pe care le aduce Uranus in Taur.

"Uranus în Taur este un simbol al feminismului, răstoarnă ideile noastre tradiționale despre cum să acționăm și să gândim. Astfel, începând cu anul 2019, o mare revoluție financiară va avea loc în lume, si, femeile vor juca un rol mai mare, probabil că vor răsturna dominația masculină în industria bancară."


"Lumea materială se schimbă mult sub acest tranzit, pot aparea inovații noi în mașini și arme de război.
Schimbări neașteptate în sistemul de valori; inovații radicale ale sistemului financiar la nivel personal și colectiv; o schimbare radicală în înțelegerea frumuseții; Inovații în gestionarea resurselor personale si de pe planeta; Modificări majore ale noțiunii de „locuință” ;
Schimbări mari în modalitatea de a relaționa cu ceilalți."



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?